Connect with us

Florin Cîțu recunoaște că PNL a trădat: Coaliția cu PSD a fost făcută pentru a nu fi suspendat Klaus Iohannis

Florin Cîțu a declarat că alianța PNL-PSD a fost făcută de teama liberalilor că președintele Klaus Iohannis ar putea fi suspendat și nu pentru că existau informații despre invazia Rusiei în Ucraina.

Declarațiile fostului premier PNL care a condus un guvern în alianță cu USR vin după interviul G4Media cu președintele PNL, Nicolae Ciucă, care a declarat că în momentul formării coaliției cu PSD exista ”o anume frământare la nivel de decizie politică”.

Cîțu mai spune că, astfel, sub pretextul posibilei suspendări a lui Klaus Iohannis, liberalii și-au justificat alianța cu PSD. Fostul premier susține că el și fostul ministru de Finanțe de la acea vreme, Dan Vîlceanu, apropiat de Cîțu, s-au opus alianței cu PSD, deși alți vicepreședinți liberali o susțineau.

Cîțu afirmă că nu și-a dat demisia din partid pentru a nu afecta imaginea PNL, dar a reiterat că în timpul mandatului său de șef PNL social-democrații nu au introdus nicio taxă sau măsură populistă, acestea din urmă fiind introduse, conform lui Cîțu, după aprilie 2022, după ce n-a mai condus PNL.

Florin Cîțu a mai declarat că nu războiul a fost motivul coaliției cu PSD, ci suspendarea lui Iohannis după ce se AUR, PSD și USR votaseră o moțiune de cenzură. Cîțu susține că nu a considerat că există un risc real, dar că liberalii s-au folosit de acest argument ca să formeze o alianță cu PSD.

Facebook