Medicul Pavel Chirilă a primit „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Medicul Pavel Chirilă a fost distins, luni, cu Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, anunță Basilica.ro.
Distincția i-a fost oferită de către ÎPS Părinte Calinic, la finalul conferinței tematice dedicate preoților din Protopopiatul Câmpulung, în cadrul căreia medicul specialist le-a vorbit clericilor despre terapeutica cancerului.
„Ne-am întâlnit cu domnul profesor Dr. Pavel Chirilă, care a fost alături de noi cu o temă extraordinar de interesantă și de actualitate: Cancerul și modul prin care putem să prevenim, prin viața noastră, această boală”, a declarat pr. Dimitrie Horga, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc, pentru Trinitas TV.
„Am mulțumit domnului profesor pentru faptul că a fost cel care, în medicina din România, a arătat că nimic nu se poate vindeca fără Dumnezeu și, în același timp, că Dumnezeu este cel care lucrează prin oamenii Săi, adică prin medici”, a adăugat clericul.
Evenimentul a avut loc în sala de protocol a Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Câmpulung Moldovenesc și a fost precedat de Sfânta Liturghie, oficiată de Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în biserica parohială.
În cadrul întâlnirii au fost expuse propuneri, sugestii și solicitări ale sectoarelor de resort din cadrul Centrului eparhial Suceava privitoare la activitatea parohiilor, fiind dezbătute probleme de ordin pastoral, misionar, cultural, educațional și administrativ.