Motivul pentru care s-a supărat Iohannis și i-a întors spatele lui Viktor Orban
Klaus Iohannis a fost plimbat peste un sfert de oră prin Budapesta, înainte de reuniunea informală a Consiliului European, după ce escorta poliției maghiare a greșit drumul spre zona de acces. Când a ajuns la destinație, șeful statului a coborât din mașină și l-a ignorat pentru scurt timp pe premierul Viktor Orban.
Președintele Klaus Iohannis se află în Ungaria pentru a participa la reuniunea informală a Consiliului European. Șeful statului a fost plimbat joi minute în șir prin Budapesta, asta după ce escorta poliției ungare a greșit drumul, transmit jurnaliștii Antena 3 CNN.
Sursa citată susține că nu este singurul care s-a aflat în această situație. Și alți președinți care participă la reuniune ar fi trecut întâmpinat aceeași problemă, deși sunt zone special amenajate și direcționate care să ducă coloanele oficiale către Arena Puskas.
După ce șeful statului a ajuns la destinație, a coborât din mașină, s-a întors cu spatele la Viktor Orban și și-a aranjat costumul. Abia ceva mai târziu l-a salutat pe premier și au dat mâna.