Connect with us

Veste proastă pentru 3,5 milioane de români, vor plăti mai mult iarna asta pentru lemne

Meteorologii avertizează că iarna aceasta ar putea fi cea mai geroasă din ultimii ani, așadar costurile la încălzire vor crește simțitor. Cei care vor plăti cel mai mult pentru a se încălzi sunt cei cu sobe, adică 3 milioane și jumătate de gospodării.

Meteorologii avertizează că iarna aceasta ar putea fi foarte geroasă, cu multe precipitații, după ce, în ultimii ani, zăpada a fost aproape inexistentă în unele zone ale țării. Aşadar, costurile la încălzire vor creşte simţitor.

Cei mai dezavantajați vor fi cei cu sobe, adică cele 3 milioane şi jumătate de gospodării care încă se încălzesc cu lemne. În zona de munte: Harghita, Bistrița, Maramureș, metrul cub de lemne costă intre 350 și 400 de lei. Pentru a trece iarna, oamenii au nevoie de aproxmativ 10 metri cubi de lemne, asta înseamnă că plătesc pentru o iarna între 3.500 și 4.000 de lei.

În zona de Sud a țării, în Giurgiu, Ilfov, Teleorman preţurile sunt aproape duble. Un metru cub de lemne costă intre 500 de lei și 700 de lei. Oamenii din sud ard în jur de 6 metri cubi, adică au nevoie de 4.200 de lei pentru a trece sezonul rece. Dacă va fi o iarnă grea, atunci suma poate urca și la 5.000 de lei.

În Nordul țării, metrul cub ajunge în jur de 400 de lei. Cei care însă vor să cumpere de la stat şi au și disponibilitatea să meargă să ridice lemnul de la Ocolul Silvic, plătesc mai puțin. Anul acesta prețul mediu este de 280 de lei fara TVA la Romsilva.

Nici cei care au centrală pe gaze nu vor scăpa mai ieftin. Calculele făcute de Asociația Energia Inteligentă arată că pe timp de iarnă, un apartament cu doua camere va plăti între 700 și 900 de lei factura la gaze pe lună, iar cei care sunt la sistem centralizat vor plăti doar 550 de lei, căldură și apă caldă, la care se vor adăuga și cheltuielile de la întreținere.

Iarna bate la uşă, lemne şi alte ajutoare pentru sinistraţi de la Biserică

Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă cele două mari programe eparhiale, prin care sunt oferite familiilor sinistrate din judeţul Galaţi articole vestimentare, încălţăminte şi lemne de fag pentru iarnă.

„În Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat vineri, 18 octombrie, cele două mari programe eparhiale prin care sunt oferite familiilor sinistrate din judeţul Galaţi articole vestimentare, încălţăminte şi lemne de fag pentru iarnă. După ce zilele trecute a fost finalizat programul prin care toţi copiii din familiile sinistrate (peste 600 de copii şi tineri) au primit haine şi încălţăminte noi, un alt program a continuat pentru membrii adulţi din aceste familii greu încercate de revărsarea apelor. Peste 1.500 de persoane beneficiază de programul prin care au fost achiziţionate special articole vestimentare şi încălţăminte pentru adulţi, bărbaţi şi femei”, se arată într-un comunicat de presă remis de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Darurile au fost pregătite de preoţii şi voluntarii din zonele sinistrate şi apoi oferite în bisericile parohiale, împreună cu cărţi de rugăciune, Noul Testament, icoane şi alte obiecte bisericeşti.

În localităţile Pechea şi Cudalbi, peste 200 de persoane au primit ajutorul Bisericii, implementat în această perioadă de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu sprijinul unor eparhii din ţară şi din străinătate.

„Înainte de a intra în posesia darurilor, beneficiarii au fost binecuvântaţi de preoţii lor în biserici şi s-au rugat cu toţii Milostivului Dumnezeu. Tot vineri a continuat în localitatea Pechea şi distribuirea lemnelor de fag pentru sezonul rece. Până în prezent au fost transportaţi şi oferiţi 1.000 de metri steri de lemne din cei 3.000 de metri steri comandaţi pentru a fi aduşi în zona sinistrată. O altă etapă a sprijinului ce se va desfăşura în perioada imediat următoare constă în oferirea de sobe noi familiilor sinistrate”, precizează sursa citată.

Facebook