PSD și PNL se tem de Simion/ AUR nu va avea reprezentanți în secțiile de vot din diaspora la alegerile prezidențiale
PSD și PNL se tem de George Simion. AUR nu va avea reprezentanți în secțiile de vot din diaspora la alegerile prezidențiale, a anunțat George Simion. Potrivit acestuia, Biroul Electoral Central a respins contestația formulată de AUR, dând astfel liber fraudării voturilor românilor din străinătate la alegerile prezidențiale, fără ca AUR să poată veghea asupra corectitudinii procesului electoral.
„Deși vom avea reprezentanți la alegerile parlamentare, în cadrul alegerilor prezidențiale sunt văduvit de dreptul fundamental de a-mi apăra voturile în diaspora. Este evident că PSD și PNL nu doar că se tem de AUR, dar își continuă linia de a manipula și controla procesul electoral în beneficiul său. Românii din diaspora, cei care au fost alungați din țară de guvernările dezastruoase ale PSD-PNL, merită mai mult!”, a declarat Simion.
Liderul AUR a mai reiterat că nu are blat cu nimeni.