Connect with us

Lansarea candidatului Ciucă: șușoteli, supărări și deziluzie pe holuri. „Și-a bătut joc de toată munca noastră”

Nicolae Ciucă a avut grijă la lansarea propriului program politic să rămână la fel, un candidat care nu trece sticla, cu un discurs greoi, într-o atmosferă în care cei prezenți aplaudau mai degrabă din complezență, în timp ce pe holuri liberalii vorbeau de inevitabilul dezastru care se apropie, cel puțin în ceea ce privește prezidențialele, cu repercusiuni asupra parlamentarelor.

Din start, este pentru prima dată în ultimul deceniu în care PNL are o lansare de program așa de modestă. În 2014, prezidențiabilul Klaus Iohannis, care încă încerca să-și facă un nume pentru a avea o șansă împotriva lui Victor Ponta (premier la acea vreme), era promovat printr-un miting electoral al PNL și PDL în fața Palatului Victoria. În 2019, când deja avea cinci ani de președinție, Iohannis își lansa programul într-un eveniment cu peste 700 de persoane, organizat cu mare fast de PNL.

De data aceasta, la eveniment nu încăpeau în sala aleasă mai mult de 200 (poate 250 de oameni, cu indulgență), concentrați pe doar câteva rânduri, unde au fost atât cei mai importanți lideri, cât și persoane din societate civilă. Chiar dacă paleta de vorbitori a fost diversificată, de la foști președinți la reprezentanți ai oamenilor de afaceri și figuri europene, au lipsit emoția și entuziasmul necesare înainte de niște alegeri esențiale pentru următorii cinci ani. Cu sprâncenele ridicate a fost inclusiv intervenția lui Ninel Roșu, ofițer de informații în Irak, coleg cu Ciucă în rândul „Scorpionilor Roșii”, după ce curajul președintelui PNL pe teatrele de operații de acolo a fost pus sub semnul întrebării.

Valeriu Stoica a fost singurul fost președinte care a vorbit în favoarea lui Ciucă pe scenă. Surse participante au precizat pentru Libertatea că sprijinul fostului președinte și strateg liberal a fost și el cu o miză personală, în condițiile în care Ciucă a reușit să-i dea un loc eligibil Cristinei Trăilă, căreia Stoica despre i-a fost mentor în ceea ce privește cariera juridică, fiind de asemenea naș de cununie al acesteia și al lui Doru Trăilă (între timp divorțați).

La nivel european, PNL s-a mulțumit doar cu mesaje înregistrate, de la Manfred Weber (șeful popularilor europeni și cel care controlează grupul PPE din PE) și Roberta Metsola, președinta PE. Mai ales în ceea ce privește înregistrarea cu Weber, mesajul părea unul improvizat, în spatele acestuia putând fi observat fel de fel de persoane care fie vorbeau la telefon, fie dădeau alte interviuri. Este pentru a doua oară când la un eveniment major al PNL nu există prezență fizică a unui lider PPE, cu toate că România are un număr consistent de aleși la nivelul PE.  

Adevărul care a-nghețat sala: „Am ajuns la 15%” Atmosfera destul de sumbră a fost și mai mult accentuată de un adevăr exprimat prin gura unui edil chemat tocmai pentru că era un model pentru administrația publică. Valentin Luța, primarul din Horodnicul de Sus (Suceava), care a câștigat al treilea mandat, a vorbit despre necesitatea mobilizării pentru Ciucă, în condițiile în care partidul a ajuns la 15%.

Menționarea procentului nu a picat deloc bine celor prezenți, în special a celor din primul rând, unde erau Ciucă, Bode și Flutur (unul din marii pierzătorii ai localelor din 9 iunie). Detensionarea a venit de la câteva momente în care poetul Mircea Dinescu, unul din invitații de onoare, a luat cuvântul pentru a face diferite glume sau pentru al-l lăuda pe Nicolae Ciucă pentru paginile despre copilăria și tinerețea din Oltenia. Au fost singurele momente în care lumea a mai zâmbit, pentru că pe holuri, situația era mult mai gri.

Interesul scăzut pentru cele care se desfășurau pe scenă au putut fi resimțite și prin zgomotul din spatele sălii, unde lumea nu era deloc interesată de cele ce erau prezentate. Pentru a fi oprit murmurul care ajungea până pe scenă, primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a venit personal în spate să le ceară celor din apropierea holurilor să nu mai vorbească sau să discute foarte încet. Cu un număr redus de persoane la eveniment, cei prezenți au discutat în primul rând de situația din teritoriu, unde până în acest moment sprijinul de la centru lipsește, susțin surse liberale pentru Libertatea, cu toate că într-o săptămână încep și cele patru săptămâni de campanie pentru prezidențiale. În unele filiale există chiar o tensiune între echipa Ciucă și organizații, cum e cazul în Capitală. Lideri PNL au precizat că în București campania pentru Ciucă aproape nu există, concentrarea fiind pe parlamentare. Atitudinea celor din București față de Ciucă vine și pe fondul uneia din declarațiile acestuia, care într-un interviu a afirmat că l-ar fi votat pe Nicușor Dan, dacă avea buletin de Capitală. „Practic, președintele Ciucă și-a bătut joc de toată munca noastră din stradă, care am ieșit pentru PNL și pentru Sebastian Burduja în vară. Acum ar trebui și noi să spunem că votăm PNL la parlamentare, dar la prezidențiale mergem pe altcineva, pentru că are mai multe șanse”, a punctat un liberal, sub condiția anonimatului, pentru Libertatea.

De altfel, conform cercetărilor (sondaje și focus grupuri) pe București, Ciucă pierde masiv din voturile partidului. Doi din trei votanți PNL nu ar pune ștampila pe Ciucă, scorul acestuia pe Capitală fiind apropiat de cel obținut de Burduja în iunie, adică 7,85%, chiar sub, conform surselor Libertatea. În PNL începe să prindă tot mai mult ideea votului util pentru alegerile din 24 noiembrie, iar pe votul util, Nicolae Ciucă nu e printre favoriți, fiind în spatele unora ca Elena Lasconi, Mircea Geoană și George Simion. De asemenea, potrivit estimărilor interne, intrarea în turul al II-lea poate aduce un număr de mandate între 120 și 130 (conform calculelor liberalilor), în timp ce ratarea i-ar duce spre un 75-80 de mandate. Generalul, scump la vorbă Nicolae Ciucă a arătat pentru a treia oară în mai puțin de două luni că este și un reper al comunicării deficitare.

După Consiliul Național unde a fost validat ca prezidențiabil și depunerea candidaturii la BEC, Ciucă a refuzat să dea declarații de presă după ce a fost lansat propriul program de guvernare. Liberalul a reușit prin atitudinea sa să arate chintesența uneia dintre ideile exprimate și în discursul de pe scenă, adică problema „trecerii sticlei”, în condițiile în care retorica lui Ciucă este cel puțin mediocră, spre deosebire de a celorlalți candidați, de la Cristian Diaconescu și Mircea Geoană, până la Elena Lasconi, Ludovic Orban sau Kelemen Hunor (ultimii doi fiind deja veterani ai exprimării în spațiul public).

Facebook