Connect with us

Imperiul farmaceutic al Clanului Ciolacu: Șeful Agenției Naționale a Medicamentului, numit în funcție de PSD după ce soția sa i-a făcut cadou cu câțiva ani în urmă o companie farmaceutică lui Mihai Cristian Ciolacu

Buzoianul Răzvan Prisada a fost numit în 2022 de ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, în funcția de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului, instituție-cheie care reglementează o piață de 6,4 miliarde de euro. Cu patru ani înainte de numire, în 2018, soția lui Prisada îi făcuse cadou lui Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului Marcel Ciolacu, o parte din acțiunile deținute la o companie farmaceutică din Buzău. La acel moment, Răzvan Mihai Prisada era administrator al firmei.

Răzvan Prisada și Mihai Ciolacu nu au răspuns la apelurile și mesajele reporterului G4Media până la ora publicării acestui articol. Vom publica punctul lor de vedere dacă ni-l vor furniza.

De la această afacere, partenerul lui Mihai Ciolacu, firma Marcos Provit, s-a dezvoltat rapid și a cumpărat zeci de farmacii în toată țara. Partenerul nepotului lui Marcel Ciolacu a ajuns în 2023 la o cifră de afaceri de 313 milioane de lei, sub brandul Evofarm

Agenția Națională a Medicamentului are rolul de jandarm al pieței farmaceutice: autorizează medicamentele puse pe piață, face inspecții în farmacii, autorizează importurile paralele

Alina Pharm SRL, o firmă separată în care Nicomart Prim Team este unic acționar, a luat în octombrie 2019 un credit de 2,094 milioane de lei de la CEC, bancă de stat, potrivit Termene.ro.

Firma deținută până în 2018 de familia lui Răzvan Prisada se numește Nicomart Prim Team și a fost fondată în 2007. Acum, nepotul premierului PSD, Mihai Cristian Ciolacu deține 40% și e administrator, iar firma Marcos Provit deține 60%. Firma Marcos Provit e deținută de doi asociați de afaceri ai lui Mihai Cristian Ciolacu – Marius Gabriel Neagu și Andrei Isac.

Firma Marcos Provit – asociatul lui Mihai Cristian Ciolacu în Nicomart Prim Team, a cumpărat în 2023, potrivit presei locale, 22 de far­ma­cii aparţinând companiei Farma­cia de la Ţară, localizate în judeţele Dâmbo­viţa, Giurgiu, Ilfov şi Teleorman, și a ajuns la 156 de farmacii în 15 județe sub brandul EVOFARM. Aceeaşi firmă, Marcos Provit, este şi acţionar majoritar al Evo Nuclear, firmă înfiinţată în 2022, unde acţionari minoritari sunt Mihai Cristian Ciolacu şi Vlad Vrancisc Iman, potrivit ZF.

Potrivit deciziei numărul 01 din 4 mai 2018 a asociatului unic Nicoleta Prisada, publicată în Monitorul Oficial,  ”se cooptează, în calitate de nou asociat, Societatea MARCOS PROVIT – S.R.L”, care vine cu un aport de 20 de lei la capitalul social, și  ”se cooptează în calitate de nou asociat Mihai Cristian Ciolacu ca asociat în firma Nicomart Prim Team”, care vine cu un aport de 160 de lei la capitalul social.

Astfel, societatea Marcos Provit devine acționar cu 5% iar Mihai Cristian Ciolacu devine acționar cu 40%. Practic, Mihai Ciolacu primește cadou 40% din acțiuni, dat fiind că nu este vorba de nici o vânzare.

Restul de acțiuni erau deținute de Nicoleta Prisadă (55%), potrivit portalului specializat Termene.ro.

La acel moment, Răzvan Mihai Prisada era administrator al firmei în care a intrat ca asociat Mihai Ciolacu, potrivit Termene.ro. Un document al Colegiului Farmaciștilor arată că Răzvan Mihai Prisada era și angajat al firmei. De remarcat că în CV-ul oficial, Prisada menționează că în perioada 2004-2018 a fost ”farmacist în farmacie de circuit deschis, farmacist șef și administrator al unei societăți farmaceutice”, fără să menționeze însă numele firmei.

Peste o lună, în 19 iunie 2018, Nicoleta Prisada a renunțat complet la calitatea de asociat în firma Nicomart Prim Team și i-a cesionat firmei Marcos Provit cele 55% din părțile sociale pe care le mai deținea. Nu este clar din documente dacă cesiunea acțiunilor s-a făcut cu titlu gratuit sau contra cost. 

După cesiunea din iunie 2018, singurii asociați ai firmei de farmacii din Buzău au rămas Mihai Ciolacu (40%) și Marcos Provit (60%). Tot atunci au fost revocați din funcțiile de administratori ai firmei Nicoleta Prisada și Răzvan Mihai Prisada, iar Mihai Cristian Ciolacu și Marius Gabriel Neagu au devenit administratori.

Firma Nicomart Prim Team avusese în 2017, anul anterior intrării lui Mihai Cristian Ciolacu în acționariat, o cifră de afaceri de 3,7 milioane de lei și un profit de 341.000 de lei, potrivit portalului Termene.ro. La momentul intrării lui Mihai Cristian Ciolacu în acționariat, în luna mai 2018, Marcel Ciolacu era deputat PSD și președintele organizației județene PSD Buzău, după ce plecase din funcția de vicepremier în guvernul Tudose ca urmare a conflictului cu Liviu Dragnea. În 2023, cifra de afaceri a firmei a ajuns la 13 milioane de lei.

Patru ani mai târziu, Răzvan Mihai Prisada a devenit președintele Agenției Naționale a Medicamentului în aprilie 2022, în urma unui concurs organizat de Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila (PSD). Înainte de a fi numit șef la Agenția Medicamentului, Răzvan Prisada a fost atașat pe sănătate la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE și vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România.

Întrebat de reporterul G4Media dacă a știut de legătura de afaceri dintre familia lui Răzvan Prisada și nepotul lui Marcel Ciolacu și dacă această legătură a contat în numire, ministrul Alexandru Rafila a spus: ”Habar nu am. Știu că era vicepreședinte, cred, la Colegiul Farmaciștilor”.

Foto: Mihai Cristian Ciolacu / Facebook

Context

Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului Marcel Ciolacu, derulează afaceri și în energie. Două firme fondate de el în 2022 au accesat fonduri europene din PNRR de la Ministerul Energiei pentru realizarea de parcuri fotovoltaice, după cum a scris Economedia.

Cele două firme din energie fondate de Mihai Cristian Ciolacu au primit în 2023 Avizul Tehnic de Racordare (ATR) de la Transelectrica, o companie de stat condusă la acel moment de Gabriel Andronache, fost consilier și apropiat al fostului premier PSD Mihai Tudose.

Acum, firmele sunt în proces de achiziție de către firma cehă Premier Energy, prezentă deja pe piața română de energie, după cum a scris Hotnews.

Facebook