Connect with us

Chiar înaintea şedinţei JAI, reprezentantul Austriei declară că nu e încă momentul ca România şi Bulgaria să intre în Schengen

Înainte de începerea şedinţei JAI, care analizează oportunitatea intrării României în Spaţiul Schengen, reprezentantul Austriei a declarat că, deşi există motive de optimism, încă nu e momentul ca România şi Bulgaria să fie admise pe deplin.

Joi, înaintea de reuniunea cu omologii săi din UE în şedinţa JAI, ministrul de Interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, deşi s-au făcut progrese în acest.

„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner.

Deşi controalele la frontierele aeriene şi maritime au fost eliminate la sfârşitul lunii martie, când şi România şi Bulgaria au devenit membre ale „Air Schengen”, nu acelaşi lucru este valabil în ceea ce priveşte frontierele terestre, considerate cele mai importante. În acest moment, admiterea deplină a României în spaţiul Schengen este blocată de Austria, informează News.ro, citând surse externe.

Ylva Johansson,  actualul comisar UE pentru Afaceri Interne, şi-a exprimat dorinţa de a asista la ridicarea controalelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria înainte de încheierea mandatului său. Este de aşteptat ca aceasta să-i lase locul succesorului său desemnat, actualul ministru austriac de finanţe Magnus Brunner, în decembrie sau ianuarie, odată cu învestirea noii Comisii Europene.

 „Am avut experienţe bune la frontierele aeriene şi cred că este timpul să ridicăm controalele şi la frontierele terestre”, a subliniat joi Ylva Johansson.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este în favoarea aderării depline a României şi Bulgariei în Schengen, iar ministrul maghiar de Interne, Sándor Pintér, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE, s-a exprimat, de asemenea,  în favoarea aderării României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul anului.

Pentru a stabili data ridicării complete a controalelor la frontierele cu România şi Bulgaria este necesară o nouă decizie a Consiliului JAI, care se întruneşte azi.

Declaraţia ministrului de Interne austriac Gerhard Karner dă motive de îngrijorare cu privire la şansele ca România să devină membru deplin în Schengen, deoarece, după evaluare şi consultarea Parlamentului European, decizia trebuie aprobată în unanimite, de către toate celelalte state membre ale spaţiului Schengen, adică 23 de ţări din cele 27 ale Uniunii Europene, la care se adaugă Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Cu toate acestea, sprijinul de care se bucură România din partea celor mai mulţi oficiali europeni şi faptul că admiterea în spaţiul Schengen ar contribui la întârirea graniţelor externe ale UE ar putea înclina balanţa în favoarea aderării depline.

Facebook