Fost șef al SIE profețește sfârșitul lui Ciucă și al PNL
Generalul (r) Silviu Predoiu, fostul șef operativ al Serviciului de Informații Externe, a vorbit despre cum a văzut el planul candidaturii lui Iohannis la Senatul României, dar și despre felul în care proximele alegeri vor afecta PNL-ul dar și pe președintele partidului, Nicolae Ciucă.
Generalul (r) Silviu Predoiu vede ‘episodul Iohannis senator drept „încă un exercițiu de penibil asumat și de submisivitate a PNL față de președinte“. „Un exercițiu absolut inutil și nejustificat. Nu văd ce datorează (n.r. PNL) președintelui altceva decât, probabil, alianța cu PSD. Dar această submisivitate necondiționată, transmisă către un partid ce se pretinde istoric și care invocă mereu nume și modele de demnitate și curaj, generează un contrast atât de puternic încât aproape că scoate PNL din scena politică, o ia tropăind pe urmele PNȚCD. Partidul începe să dispară, pierzând legătura cu valorile pe care pretinde că le reprezintă“, a spus fostul șef al SIE la Gândul, în emisiunea moderată de Marius Tucă.
Generalul Predoiu ‘profețește’ că după alegeri, Nicolae Ciucă va fi înlocuit de la conducerea partidului dacă va pierde și va avea soarta foștilor lideri ai liberalilor – Orban sau Cîțu.
„Nu m-a surprins această atitudine din partea domnului Ciucă, pentru că domnul Ciucă a fost mereu un instrument al cuiva, având o personalitate profund dependentă. Se vede cât de chinuit este în politică.Dacă îmi permiteți, îmi este chiar milă de domnul Ciucă. Odată ce va pierde alegerile – lucru evident – urechile îi vor fi pline de critici din partea celor care astăzi îl laudă. Va trece printr-un purgatoriu, la fel cum au trecut și Orban sau Cîțu, însă de data aceasta va fi mult mai intens. Aceasta deoarece PNL, sub „conducerea” sa – deși știm că nu a fost sub adevărata sa conducere – a făcut mult mai multe greșeli decât anterior. Cei care l-au lăudat și l-au manipulat din umbră vor fi primii care îi vor denunța incompetența, incompatibilitatea cu partidul, cu politica și multe altele. Mi se pare că e ridicol.
Iar președintele a accentuat acest ridicol, anunțând de la Bruxelles, Washington sau New York că nu are de gând să accepte o lege doar pentru el. De ce nu putea să spună acest lucru din țară, să le-o comunice direct, imediat ce a auzit?“, a afirmat Generalul Predoiu.
Gen (r) Silviu Predoiu: Ciolacu a jucat inteligent
Pe de altă parte, scenariul cu ‘legea Iohannis’ și discuția publică dintre PNL și PSD, crede fostul șef al SIE, a picat mânușă pentru Ciolacu.
„Uitați-vă cum a decurs discuția: pe 16 septembrie, Ionuț Stroe iese și declară categoric că e doar o speculație, că nu există nicio lege pentru președinte. A doua zi, Raluca Turcan spune că nu a fost nicio discuție în conducerea partidului. În aceeași zi, Fenechiu apare seara și anunță că a depus proiectul de lege, iar apoi iese Ciucă și ne spune că este dezamăgit de Ciolacu, deoarece discutaseră de mult și fuseseră de acord. Serios, voi chiar sunteți serioși?!
Domnul Ciucă a reușit să doboare niște recorduri, iar unul dintre acestea este modul în care a încercat să justifice promovarea proiectului de lege. Declarația sa – „Nu e posibil ca în România, un cetățean care respectă Constituția și care nu este condamnat să nu poată fi ales și să nu poată candida” – denotă o lipsă de înțelegere a realității. Domnul Ciucă pare să fi uitat că, în această țară, există aproximativ 180.000 de persoane, militari și magistrați, cărora nu li se permite să candideze sau să voteze. Aceste profesii vin cu anumite restricții și incompatibilități, fiind incompatibile cu anumite activități.
Pe de altă parte, domnul Ciolacu a jucat inteligent această situație. Sunt convins că i-a dat impresia lui Ciucă că totul merge conform planului, spunând ceva de genul „Da, băiete, mergem înainte, o rezolvăm noi cumva” și l-a prins în momentul cel mai vulnerabil“, a subliniat Predoiu.