Pelerinajul la Sf. Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași începe marți, 8 octombrie (program)
Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași va începe marţi dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, notează Doxologia.
Racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala mitropolitană din Iaşi, în cadrul tradiţionalei procesiuni, și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne până marţi, 15 octombrie.
În data de 14 octombrie 2024, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice vor fi date de corul Operei Naţionale Române din Iași.
Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locaţii.
Anul acesta, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Marți, 8 octombrie 2024
– 6.00: Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva;
– 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopul Iașilor;
– 7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul amenajat pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”;
– 7.00–7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae”;
– 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
– 16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Miercuri, 9 octombrie 2024
– 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
– 16.00–18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
– 20.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană.
Joi, 10 octombrie 2024
– 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
– 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
– 18.00: Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți (Librăria Doxologia);
– 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).
Vineri, 11 octombrie 2024
– 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
– 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
– 17.00: Vernisajul expoziției de pictură Rugați-vă cu glas tare! – cu pensula în mână în urma Psalmilor lui David – pictor Horia Țigănuș (Muzeul Mitropolitan);
– 19.00–20.30: Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;
– 21.00–00.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.
Sâmbătă, 12 octombrie 2024
– 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
– 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
– 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia glasului VII a Sfântului Apostol Andrei – aducerea sfintelor moaște la Iași (1996) (în Catedrala Mitropolitană).
Duminică, 13 octombrie 2024
– 07.00–11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
– 16.00–17.30: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
– 19.00: Concert de muzică sacră susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană);
– 21.00–02.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Luni, 14 octombrie 2024
– 7.00–9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană);
– 9.30–12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile vor fi date de corul Operei Naționale Române din Iași);
– 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
– 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).
Marți, 15 octombrie 2024
– 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
– 16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
– 19.00: Concert de muzică psaltică susţinut de corul Byzantion şi Mini Byzantion (în Catedrala Mitropolitană).