Lagarde avertizează: Apar semnele marii crize a UE

Ultimii doi directori ai Băncii Centrale Europene au atras atenția că UE se confruntă cu ”provocări existențiale” și că asupra Europei se poate abate o mare depresiune economică, precum cea din urmă cu o sută de ani.  La o conferință organizată de FMI, actuala președintă a BCE, Christine Lagarde, a făcut paralele între mediul economic de acum și factorii care au dus la marea criză economică de la începutul secolului trecut.

”Ca și atunci, observăm un recul a integrării comerțului global, dar și un rapid progres tehnologic”, a spus Lagarde, făcând referire la fragmentarea economiei globale în perioada de criză a Imperiului Britanic, fenomen ce poate fi comparat cu actuala slăbire a hegemoniei americane și tranziția către o ordine multipolară. Iar acest fenomen este însoțit de o revenire a naționalismului economic si de un recul al globalizării, în timp ce tehnologia digitală avansează, iar entuziasmul legat de inteligența artificială creează o nouă bula economico-financiara.

Discursul ținut la același eveniment de Mario Draghi, fost președinte al BCE, a oferit o analiză mai profundă, venind imediat după lansarea ”Raportului Draghi” (comandant de președinta CE Ursula von der Leyen) despre viitorul competitivității UE. Ca și in raportul amintit, Draghi a spus ca UE se confruntă cu ”provocări existențiale”, iar rețeta revenirii sunt cheltuielile suplimentare uriașe, bani care ar trebui investiți în special în industria militară și tehnologi de vârf, domenii ce ar trebui dominate de mari multinaționale europene create prin fuziunea actualilor ”campioni europeni”. Într-un moment economic dificil pentru Occident, fostul șef al BCE prescrie îndatorare, după care urmează austeritatea necesară rambursării datoriilor.

Nici Lagarde, nici Draghi nu au amintit de rolul pe care liderii politici europeni l-au avut în apariția asemănărilor îngrijorătoare dintre perioada actuala și cea care a precedat marea criză economică de la finalul anilor 1920 și începutul anilor 1930. Pentru Lagarde, evenimente precum pandemia de covid-19, războiul din Ucraina și criza energiei care a urmat par mai degrabă niște dezastre naturale decât efecte ale unor decizii luate la Bruxelles, în marile capitale europene sau peste Ocean. Semnele care prevestesc acum marea criză despre care vorbesc Lagarde și Draghi își au originea în închiderea fără precedent a economiilor europene în anul 2020, în sancțiunile care au întrerupt importurile de energie ieftină din Rusia, în goana nebună pentru atingerea obiectivului de zero emisii nete de carbon în Europa (în vreme ce industriile poluante se mută în economiile în ascensiune din Asia), ca și cum gazele cu efect de seră ar avea frontiere.

Obiectivele refacerii economice și ajungeri din urma a SUA si Chinei sunt imposibil de atins in condițiile în care prețul energiei în Europa este de 2-2,5 ori mai mare decât în celelalte mari economii mondiale. Iar un articol publicat în Foreign Policy de unul dintre membrii Atlantic Council, una dintre interfețele NATO, le transmite politicienilor de la Washington: ”Nu lăsați Germania să revină la vechiul artificiu cu Rusia”. Adică SUA ar trebui să elimine toate posibilitățile reluării unui flux de energie ieftină pentru Germania. După un rechizitoriu împotriva cancelarului Olaf Scholz, acuzat că a redus din ajutorul pentru Ucraina, că se prezintă ca un ”cancelar al păcii” pentru a câștiga voturi, articolul face apel la politicienii americani pentru a reînnoi sancțiunile impuse în 2019 în cazul gazoductului Nord Stream 2, chiar dacă acesta nu mai este funcțional. Pentru ca Germania să nu mai apeleze vreodată la energia ieftină din Rusia, SUA trebuie să mențină mereu în vigoare, preventiv, seturi de sancțiuni dure.

Concluzia este că energia ieftină trebuie exclusă din rândul factorilor ce ar putea ajuta a refacerea economică a UE. Iar crearea unor mari companii europene prin intermediul fuziunilor, așa cum recomandă Mario Draghi, nu pare să fie o soluție, cel puțin la nivel financiar. Discuțiile de ani de zile despre definitivarea uniunii bancare europene par neserioase, dacă este să ne uităm la reacția Berlinului la un anunț făcut de banca italiană UnICredit, în urmă cu o săptămână: UniCredit urmărește să devină cel mai mare acționar al Commerzbank, a doua cea mai mare bancă din Germania. Berlinul nu dorește ca una dintre marile bănci germane să intre pe mâna italienilor, spun toți analiștii. Astfel, pare să se aleagă praful din planul UniCredit de a prelua Commerzbank și de a realiza apoi o fuziune cu HypoVereinsbank (deja sucursală a UniCredit) pentru a crea cea mai mare bancă din Germania. Nu am greși dacă am extinde viziunea guvernului de la Berlin în domeniul bancar și asupra industriei auto și a altor ramuri economice fanion din țară.

Deciziile politice nu fac posibilă aplicarea tratamentului prescris Uniunii Europene de bancherii centrali de la Frankfurt, iar analizele acestora din urmă trec repede peste mulți alți factori care au contribuit la apariția naționalismului economice pe care îl condamnă. Spre exemplu, ascensiunea partidelor naționaliste care promovează politici protecționiste este considerată îngrijorătoare, însă despre migrația în masă care a dus la această ascensiune a extremelor politice Dragi și Lagarde nu pomenesc nimic. Si nici despre naționalismul economic al aliaților de peste Ocean și taxele mari în vigoare încă din timpul președinției Trump pentru oțelul, aluminiul și automobilele europene importate.

Declinul economic al UE va aduce și alte tipuri de consecințe. Ce se va întâmpla când țările membre din Europa de Est, precum Polonia sau România, vor deveni contributoare nete la bugetul UE? Iar acest scenariu va fi garantat în cazul în care discuțiile despre aderarea Ucrainei ar deveni serioase și Kievul s-ar alătura UE. UE este încă  atractivă pentru țările care beneficiază net de fondurile europene, dar accesul la aceste fonduri a fost politizat (contrar Tratatului UE) pentru a fi folosit ca pârghie de presiune asupra anumitor guverne. Pentru țările dezvoltate, UE nu mai este atractivă. Norvegia a fost aproape să devină membra UE, iar în Elveția a existat o dezbatere în acest sens, însă acele vremuri au apus. Dacă UE ar fi fost un model de succes pentru secolul 21 la nivel economic, atunci Marea Britanie nu ar fi părăsite clubul, iar la ușă ar fi bătut și alte state în afara de Ucraina, Albania sau Bosnia și Herțegovina.