Connect with us

George Simion construiește case pentru sinistrații de la Pechea

Un nou transport cu ajutoare și materiale de construcții a ajuns în această dimineață în localitatea Pechea din județul Galați, unde sute de oameni au rămas fără case în urma inundațiilor. AUR a instalat încă de duminică seară un punct de lucru pentru a-i ajuta pe sinistrați.

Pe parcursul întregii zile de luni, sute de voluntari au mers în casele localnicilor pentru a curăța dezastrul lăsat în urmă de inundații. La rândul său, George Simion a pus mâna pe lopată și i-a ajutat pe oameni să scoată nămolul din casă.La finalul zilei de luni, voluntarii AUR au făcut o listă cu materialele de construcții de care oamenii au nevoie pentru a-și repara locuințele. Acolo unde nu se pot repara, George Simion a anunțat că le va reconstrui locuințele.

Voluntarii AUR au împărțit alimente de bază, saltele, și alte produse care să vină în sprijinul oamenilor amărâți afectați de inundații.

La punctul de lucru al AUR se află și Caravana Medicală, unde asistenții medicali voluntari îi consultă pe localnici și le asigură medicamentele de care au nevoie.

Încă de duminică, liderul AUR a oprit campania electorală. Toți parlamentarii, consilierii locali și județeni aleși, candidații AUR, dar și alți voluntari, se află de duminică seară în județul Galați.

Facebook