Connect with us

Drepturile muncitorilor în UE, printre atribuțiile Roxanei Mînzatu, propunerea României pentru funcția de comisar european

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, a anunțat, sâmbătă, ce domenii va cuprinde portofoliul său, denumit „Oameni. Competențe.Pregătire”.

Invitată fiind la emisiunea „Insider politic”, difuzată la PrimaTV, Roxana Mînzatu a explicat că portofoliul său va include partea de muncă, de dialog social şi de protejare a drepturilor muncitorilor în spaţiul european. Potrivit Roxanei Mînzatu, portofoliul va avea şi o componentă de educaţie, constând în încercarea de a conecta zona universitară la piaţa muncii, notează News.ro.

Pe de altă parte, Roxana Mînzatu a ținut să amintească de compatibilitatea pe care a simțit că o are cu șefa CE, Ursula von der Leyen. „Există similitudine în modul în care gândim şi asta a fost important. E o compatibilitate”.

„Funcţia este pentru România. Portofoliul include tot ce a gestionat comisarul Schmit, pe care românii îl cunosc. Toată partea de ocupare, locuri de muncă, relaţii de muncă, dialog social. Comisarul Schimt a fost comisarul pe Muncă din mandatul anterior, este cel care a iniţiat directiva pentru salariul minim european, pe care România deja a transpus-o. A fost în România de atâtea ori, ne-am ajutat pe modificarea PNRR, pe scoaterea acelui prag de 9,4%, care era cheltuiala cu pensiile.

Deci portofoliul include partea de muncă, de dialog social, protejarea drepturilor lucrătorilor, libera circulaţie a lucrătorilor – şi România chiar e direct interesată pe acest subiect având atâţia lucrători mobili. Da, avem şi o componentă de uniune a competenţelor pe care o propune Ursula von der Leyen, o temă foarte relevantă. Când ai lucrători mobili, care au nevoie să-şi recunoască certificatul, diploma, cu uşurinţă pentru a putea profesa ceea ce au învăţat în unul dintre statele membre.

Toată intervenţia anti-sărăcie, pentru că fără un climat social anume nu poţi să construieşti competitivitatea economică. Acolo unde mai există sărăcie extremă – că este în rândul tinerilor în şomaj, că este în rândul adulţilor sau seniorilor sau a persoanelor cu dizabilităţi – noi intervenim în special cu finanţare europeană, dar şi cu politici europene pentru combaterea sărăciei.

Şi zona de educaţie este parţial cuprinsă în acest portofoliu tocmai pentru a conecta ceea ce se întâmplă în şcoli, în universităţi cu piaţa muncii şi pentru a interveni şi de la nivel european în aşa fel încât modul în care sunt formate tinerele generaţii, curicula livrată de profesori să fie cât mai aproape de dinamica tot mai agresivă a pieţei muncii. Dacă ne uităm doar la ceea ce înseamnă automatizare, digitalizare, intrarea inteligenţei artificiale în diversele industrii şi sectoare economice, poate simţim puţin efectele astăzi, dar treptat vor afecta calitatea locurilor de muncă, disponibilitatea, cantitatea lor. Iar Europa îşi propune să menţină nişte standarde de protejare a lucrătorilor compatibile cu tot ceea ce înseamnă până la urmă un stil de viaţă european, decent. O Europă cu mai puţine inegalităţi decât competitorii săi, chiar şi decât SUA, înseamnă investiţie în oameni. Cam despre asta, în linii mari”, a explicat Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european.

De asemenea, Roxana Mînzatu a mai fost întrebată ce impresie i-a lăsat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

„A fost o discuţie agreabilă, care a curs natural. Există similitudine în modul în care gândim şi asta a fost important. E o compatibilitate. Am discutat despre ce înseamnă să gestionezi reforme sistemice, despre munca pe care eu am făcut-o şi cum a fost ea primită şi ce evoluţie profesională am avut, mi-a împărtăşit şi dânsa experienţele sale, fiind fost ministru şi un om cu atâta experienţă administrativă. O echipă se bazează şi pe calitatea interacţiunii umane”, a explicat Mînzatu.

Pe același subiect:

Premierul Ciolacu ascultă de Ursula von der Leyen și propune o femeie pentru funcția de comisar european

Facebook