Crin Antonescu: Orice vot pentru Ciucă este un vot pentru al treilea mandat al lui Iohannis
Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, a declarat că miza pentru care Klaus Iohannis va candida la alegerile parlamentare este mai mult decât un simplu mandat de senator.
„Mi se pare un plan bine întocmit, cu destule șanse de succes. Ce pot să spun eu în acest moment, ca un observator distant, este că în vreme ce toată lumea comentează apetitul domnului președinte Iohannis pentru noi funcții sau privilegii, eu cred că este vorba de mult mai mult. Pe scurt, eu cred că dacă Nicolae Ciucă devine președinte în urma acestor alegeri, intrăm în al treilea mandat al președintelui Klaus Iohannis. Președintele României, de facto, neoficial, dar nu mai puțin efectiv, va fi în continuarea Klaus Iohannis. Nu spun aici eu dacă este bine sau este rău, trebuie să răspundă cetățenii la întrebarea asta, dar spun că orice vot pentru Ciucă este un vot pentru al treilea mandat al lui Iohannis”, a declarat Crin Antonescu, la Digi24.
Crin Antonescu nu crede că PNL a făcut singur acest „plan iscusit” și că PSD este în această „conspirație”.
„Nu am elemente să spun dacă Ciolacu este parte a acestei înțelegeri sau nu, însă după toate probabilitățile, da. Nu uitați că totuși noi vorbim de o lege care se schimbă pentru un om. Dar s-a schimbat data alegerilor de către o majoritate parlamentară tot pentru un om. Deci aceste lucruri s-au făcut împreună. Această coaliție, ca să nu-i zic conspirație, are totuși doi membri, nu doar PNL-ul”, a mai spus fostul președinte PNL.