Patriarhul României, apel la solidaritate cu persoanele afectate grav de inundații
Patriarhul României a făcut, sâmbătă, un apel la solidaritate creștină cu persoanele grav afectate de inundații.
Redăm integral mesajul Patriarhului Daniel:
În urma inundațiilor masive din județele Galați, Argeș și Vaslui, dar și din alte zone ale țării, facem un apel la solidaritate creștină cu sinistrații, victimele vulnerabile social și familiile îndoliate. Patriarhia Română se alătură instituțiilor și autorităților centrale și județene în efortul de sprijinire a semenilor noștri care trec prin momente de grea suferință. Clericii și credincioșii din toate eparhiile sunt îndemnați să contribuie activ la ajutorarea acestora, atât prin rugăciune, cât și prin colectarea de ajutoare financiare și alimente neperisabile.
Adresăm, totodată, un mesaj de compasiune familiilor îndoliate cărora le suntem alături și ne rugăm Domnului Iisus Hristos să-i odihnească în pace pe cei decedați din cauza inundațiilor, iar celor apropiați să le ofere mângâiere și întărire sufletească.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române