Săptămână de foc la Strasbourg. Europarlamentarii se reunesc în ședință plenară (16- 19 septembrie). Ce teme sunt anunțate
Parlamentul European se reunește în ședință plenară, în perioada 16-19 septembrie, la Strasbourg.
Pe agenda sedințelor de săptămâna viitoare sunt anunțate teme de interes precum prezentarea raportului Draghi, discursul premierului Viktor Orban privind prioritățile Președinției ungare a Consiliului UE, dar și suplimentarea ajutorului financiar și militar pentru Ucraina.
Marți, 17 septembrie: Raportul Draghi
Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene și prim-ministru al Italiei, va prezenta, marți, un plan privind competitivitatea în Europa, raport elaborat la solicitarea Ursului von der Leyen
„Raportul său consideră că provocarea cu care se confruntă factorii de decizie politică este una „existențială” și avertizează că tergiversarea acțiunii va duce la decizii dificile. Acesta propune modificări profunde în numeroase domenii, cum ar fi o stimulare „fără precedent” a investițiilor publice, inclusiv prin emiterea de noi datorii comune ale UE, o reformă a politicii de coeziune a UE, o revizuire a politicii în domeniul concurenței și o nouă politică industrială care să aibă în centrul său o strategie de reducere a prețurilor ridicate la energie în Europa”, a anunțat Biroul de presă al PE.
Miercuri, 18 septembrie: Discurs Viktor Orban
Miercuri, eurodeputații vor discuta cu prim-ministrul Viktor Orbán programul președinției ungare de șase luni a Consiliului, care a început la 1 iulie 2024.
Dezbaterea va începe la ora locală 9.00 (10.00 ora României) și se anunță una tensionată, în contextul în care PE consideră că politice guvernului ungar reprezintă o amenințare pentru instituțiile și fondurile UE. În comunicatul de presă se menționează că s-a ajuns în punctul în care PE spune că „Ungaria nu mai poate fi considerată o democrație deplină.”
Supărarea PE are legătură cu faptul că, printre altele, Budapesta interzice propaganda LGBT în școli și amenință că trimite migranții la Bruxelles.
Joi, 19 septembrie: PE solicită mai multe arme pentru Ucraina
Joi, va fi supusă la vot o rezoluție privind suplimentarea ajutorului financiar și militar pentru Ucraina. Înainte de votul asupra rezoluției, plenul va organiza o dezbatere cu Comisia marți dimineață, anunță PE.
Luni și joi, dezbatere privind viitorul agriculturii
Europarlamentarii vor dezbate viitorul agriculturii în UE, luni fiind anunțată dezbaterea pentru dialogul strategic, iar joi dezbaterea referitoare la secetă.
Întreaga agendă a reuniunii PE de săptămâna viitoare este disponibilă aici.