Connect with us

Doborârea dronelor, discutată cu reprezentanții MApN în Comisia de apărare, miercuri, în Senatul României

Comisia de apărare a Senatului se va reuni, miercuri, de la ora 12,00, într-o şedinţă cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, anunță Agerpres.

Potrivit unor surse parlamentare, printre temele întâlnirii se află „analiza modificării legislaţiei prin care s-ar permite militarilor anihilarea dronelor care intră pe teritoriul României”.

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, a declarat că a adresat o invitaţie reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale să vină la Comisie pentru a discuta despre completarea legislaţiei privind capacitatea de reacţie la pătrunderea în spaţiul aerian al României a unor drone ostile sau neautorizate.„În calitate de preşedintă a Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, am adresat o invitaţie reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale să vină la Comisie şi să discutăm despre completarea legislaţiei privind capacitatea de reacţie la pătrunderea în spaţiul aerian al României a unor drone ostile sau neautorizate. Ca întotdeauna, avem toată deschiderea pentru îmbunătăţirea legislaţiei care vizează siguranţa naţională. Dacă există un nod gordian, el trebuie urgent dezlegat”, a scris Nicoleta Pauliuc, marţi, pe Facebook.

Reamintim că președintele senatului, liberalul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, la Sebeș, că România trebuie să încheie un protocol cu Ucraina, astfel încât dronele ruseşti care pătrund în spaţiul aerian românesc „să poată fi angajate de către sistemele de apărare antiaeriană”, după cum a relatat RostOnline.

Facebook