Nicolae Ciucă vrea protocol cu Ucraina pentru doborârea dronelor rusești care pătrund în România
Președintele senatului, liberalul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, la Sebeș, că România trebuie să încheie un protocol cu Ucraina, astfel încât dronele ruseşti care pătrund în spaţiul aerian românesc „să poată fi angajate de către sistemele de apărare antiaeriană”, anunță Agepres.
Întrebat cum comentează faptul că o dronă rusească a pătruns duminică în spaţiul aerian românesc, Nicolae Ciucă a menţionat că a văzut că au existat deja poziţionări în acest sens.
„Este o speţă care se întâmplă în mod repetat, ceea ce înseamnă că la nivelul autorităţilor guvernamentale, mă refer la Ministerul Apărării şi Ministerul de Externe, trebuie iniţiat un protocol cu Ucraina, astfel încât astfel de drone care pătrund în spaţiul aerian să poată fi angajate de către sistemele noastre de apărare antiaeriană. Pentru că, în momentul de faţă, deşi nu s-a întâmplat nici o tragedie, eu consider că este absolut necesar să existe acest acord şi procedurile agreate, şi de România şi de Ucraina şi cred că de toate ţările care se învecinează cu Ucraina, pentru a putea să îşi apere populaţia şi să-şi asigure siguranţa cetăţenilor”, a declarat Nicolae Ciucă.
Acesta a adăugat că vectorii folosiţi de către armata rusă pentru a lovi obiective în Ucraina intră în spaţiul nostru aerian şi sunt şi alte acţiuni care, de asemenea, se desfăşoară în proximitatea teritoriului ţării noastre, motiv pentru care, a punctat Ciucă, „trebuie obligatoriu să luăm toate măsurile de protejare şi de siguranţă a cetăţenilor”.