Connect with us

Liberalii și-au făcut planul! Încă 4 ani cu PSD la guvernare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, despre candidatura anunţată a lui Marcel Ciolacu la prezidenţiale că nu surprinde pe nimeni, el precizând că ”alegerea românilor într-un tur 2 cu Ciucă şi Ciolacu devine una foarte simplă: un viitor european al dezvoltării, siguranţei şi stabilităţii sau unul al stagnării şi risipei, marca PSD”. Stroe mai spune că preşedintele PSD înţelege bine riscurile acestei candidaturi si consecinţele unui eventual eşec.

”Chiar dacă până într-un anumit punct a ezitat, candidatura domnului Marcel Ciolacu nu surprinde pe nimeni. De ceva timp, a devenit evidentă, chiar dacă ştim că şi-ar fi dorit şi, în acelaşi timp, nu şi-ar fi dorit să intre în cursa prezidenţială. El înţelege bine riscurile acestei candidaturi și consecinţele unui eventual eşec”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal. 

”Realitatea ultimelor competiţii prezidenţiale ne-a confirmat că are şi dreptate, are de ce să se teamă. Candidatul stângii a pierdut în ultimii 20 de ani mereu în turul 2”, mai afirmă Ionuţ Stroe, după anunţul preşedintelui PSD privind intrarea în cursa prezidenţială. 

Potrivit lui Stroe, ”astăzi s-a derulat probabil penultimul episod al serialului politic al lansării candidaturii lui Marcel Ciolacu pentru alegerile prezidenţiale care foarte probabil va culmina sâmbătă cu validarea în congresul PSD”. ”Alegerea românilor într-un tur doi cu Ciucă şi Ciolacu devine una foarte simplă: un viitor european al dezvoltării, siguranţei şi stabilităţii sau unul al stagnării şi risipei marca PSD”, mai declară Ionuţ Stroe. 

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat public marți că a decis să candideze la președinția României. El a făcut anunțul printr-un clip video postat pe Facebook, la câteva ore după ce transmisese un mesaj audio către membrii de partid.

Facebook