Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), prezent la Universitatea de vară Izvoru Mureșului, în Harghita
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE, participă, și în acest an, la Universitatea de vară Izvoru Mureșului, în Harghita.
Evenimentul este organizat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) și are loc în perioada 15-20 august 2024.
Românii de dincolo de România
„Națiunea română se întinde mult dincolo de granițele statului Român. Aproximativ 3 milioane de români în Republica Moldova, stat rezultat din ruperea României, prin pactul dintre doi dictatori odioși. Circa 550 de mii în Ucraina, pe teritorii care au fost răpite României de URSS, prin aceeași înțelegere dintre Stalin și Hitler. Alți 350 de mii de români în Serbia, masați cu precădere pe Valea Timocului, dar și în Voievodina. Cel puțin 6 milioane de români, atestați oficial, plecați în exil economic în Occident, în ultimii 30 de ani. Să nu uităm de nenumărații aromâni, meglenoromâni și istroromâni din Bulgaria, Macedonia, Croația, Albania și Grecia. Așadar, mai avem o țară afară!
De toți acești frați ai noștri trebuie să ne îngrijim să-și păstreze identiatea și legăturile cu vatra strămoșească, precum și să li se respecte drepturile și libertățile. Preocuparea mea prioritară este să apăr întîi de toate națiunea, care face posibilă și existența statului. Și o fac cu toate mijloacele politice de care dispun, cum pînă a intra în politică o făceam cu mijloacele civice, culturale și jurnalistice de care mă puteam sluji.
În acest context, salut organizarea celei de-a XXI-a ediții a Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, din 15 – 20 august a.c., la care voi participa cu bucurie și în acest an. Dacă în anii din urmă, am fost prezent ca președinte al Comisei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, de această dată voi fi ca europarlamentar, deci ca reprezentant în Parlamentul European al întregii națiuni”, a transmis, pe Facebook, europarlamentarul Claudiu Târziu.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Potrivit programului anunțat de organizatori, invitații la acest important eveniment au participat, joi dimineața, la Sfânta Liturghie la mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului de la Izvoru Mureșului, din Harghita.
Slujba a fost oficiată de PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, PS Ieronim, Episcopul Daciei Felix, PS Galaction al Alexandriei și Teleormanului, PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Naum, Episcop de Ruse (Bulgaria).
Deschiderea oficială
Deschiderea oficială a Universității de vară Izvoru Mureșului va avea loc, joi, de la ora 15.30.
Reamintim că Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) organizează, în perioada 15-20 august 2024, Universitatea de vară Izvoru Mureșului 2024, după cum a relatat RostOnline.
La ediția din acest an vor fi prezenți aproximativ o sută de tineri din județele Covasna, Harghita și Mureș cu rezultate deosebite la învățătura, participarea acestora fiind oferită în mod gratuit de către organizatori drept răsplată pentru efortul și realizările academice. Lor li se vor alătura tineri români și fruntași ai vieții publice din Basarabia și din comunitățile istorice din Nordul Bucovinei, Nordul Maramureșului, Ținutul Herța, Timoc și Voievodina, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord și Grecia.
Subiectele abordate la ediția din acest an a Universității de Vară de la Izvoru Mureșului vor cuprinde, între altele:
„Interesul național românesc în actuala conjunctură geopolitică. Globalism versus suveranism”;
„Națiunea română: elemente definitorii, valorile, riscuri, amenințări și soluții. Cazul Serbiei și Bulgariei.”;
„ Românitatea balcanică astăzi: probleme și soluții. Cazul Albaniei, Greciei, Macedoniei de Nord și Croației”;
„Românii din Ucraina între război și deznaționalizare”;
„Diaspora română, riscuri, probleme, soluții. Consecințe pe termen mediu și lung ale declinului demografic al populației României”;
„Națiunea română și statalitatea. Republica Moldova – încotro?”;
„Românii din județele Covasna, Harghita și Mureș – probleme și soluții”;
„Romano-catolicii din Moldova și pericolul deznaționalizării. Cumpărarea identității ca metodă de lucru a Ungariei”.
„Continuând tradiția instituită anul trecut de promovare a sportului nostru național, pe 16 august va avea loc un meci demonstrativ de oină prin parteneriatul cu Federația Română de Oină. Așteptăm cu drag românii de pretutindeni la această manifestare etalon a societății civile, ajunsă anul acesta la cea de a XXI-a ediție”, anunță organizatorii.
Pe același subiect:
Rezoluția Universității de Vară Izvoru Mureșului 2023
Claudiu Târziu, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului: Suntem la o răscruce de drumuri în istoria noastră. Sus inima, români, până la urmă vom învinge!