Connect with us

Marius Lulea (AUR): Provinciile istorice nu sunt legate cu autostrăzi! Firmele de partid doar încasează, nu execută

Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, a precizat că PSD și PNL au reușit după 34 de ani să facă puțin peste 1000 de kilometri de autostradă.

„Am fi putut cu datoria României să conectăm întreaga Europă cu China. Noi am rămas cu datoria și cu 1000 de kilometri de autostradă realizați până în acest moment. Au încercat și ei să construiască un pod peste Dunăre. Nu le-au plăcut firmele românești. Au luat firme din Japonia și din Italia. Se fac caietele de sarcini în așa fel încât nicio companie din România să nu fie eligibilă pentru aceste contracte. Au adus specialiștii și după ce am plătit 500 de milioane de euro am văzut ce a ieșit: nu se poate circula pe acest pod. (…)

Deci specialiștii din România, ingineri, arhitecți, care sunt recunoscuți pe plan internațional, care sunt căutați în Spania, Italia, Germania, lucrează absolut peste tot în Europa, acolo sunt buni, însă pentru cei de la PSD și de la PNL românii nu sunt buni. Ei preferă să exporte românii în toate statele europene în loc să vină să realizeze în România investiții cu firmele românești”, a arătat Marius Lulea.

Prim-vicepreședintele AUR a spus că nu ar trebui să mire pe nimeni de ce PSD sau PNL o să spună că nu se pot construi locuințe cu 35 de mii de euro.

„Atunci când acest popor a fost condus de oameni vrednici, curajoși, iubitori de țară, a reușit să facă lucruri extraordinar de mari. Tocmai de aceea avem nevoie de un președinte și de un plan de țară în urma căruia să rămânem cu investiții majore. (…) De aceea avem nevoie de un Plan Simion pentru infrastructură, ca să reușim odată pentru totdeauna să legăm cele trei provincii românești.

De aceea avem nevoie de un Plan economic Simion pentru realizarea de locuințe sociale. Și eu sunt ferm convins că vom reuși, la finalul acestui an, să dăm președintele României și în următorii 10 ani să schimbăm România în totalitate”, a completat Marius Lulea.

Facebook