Mănăstirea Petru Vodă, reacție la blasfemia de la Jocurile Olimpice
Mănăstirea Petru Vodă a condamnat ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, îndemnând sportivii români să se retragă de la eveniment, iar cetățenii români să nu participe ca spectatori.
„Dacă ar avea demnitate, responsabilitate umană şi conştiinţă europeană, reprezentanţii români ar trebui să se retragă de la Jocurile Olimpice puse în cel mai sfidător şi evident mod sub semnul antiumanismului de crasă sociopatie, printr-un act de terorism psihologic pseudo-artistic.
Îndemnăm echipa României şi pe orice sportiv român cu frică de Dumnezeu să se retragă de la eveniment, iar pe cetăţenii români să nu participe ca spectatori.
Ca reacţie de fermă şi clară disociere, ambasadorul României ar trebui să se retragă din Franța, iar ambasadorul francez să fie declarat “persona non grata” în România. De asemenea un protest oficial ar trebui înaintat Parlamentului European, cerând admonestarea imediată a unui sacrilegiu care a ultragiat întreaga populaţie europeană printr-un ritual de ideologie conflictuală cu valorile fundamentale şi supreme ale culturii şi civilizaţiei universale”, se menționează în comunicatul transmis de Mănăstirea Petru Vodă.