Ciucă și Ciolacu au distrus economia! Jumătate din firme sunt în risc de insolvență
Pierderi financiare, presiune pe investiți și chiar insolvență. Acestea sunt efectele plății întârziate ale facturilor, uneori chiar și cu trei luni mai târziu decât ar fi trebuit, potriv it unui studiu de specialitate.
Impactul acestora este unul foarte mare în regiune, unde, după cum arată datele Barometrului Atradius privind Practicile de Plată, realizat pe 1.719 companii din CEE, în prima parte a acestui an (final T1 – început de T2), aproape 60% dintre companiile din Europa Centrală și de Est se așteaptă la o creștere a insolvențelor în anul următor, în special în România și Republica Cehă. În ceea ce privește țara noastră această perspectivă este susținută de datele publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care indică o creștere în primul trimestru din 2024 față de aceeași perioadă a anului anterior, cu aproape 9,7% a numărului firmelor și PFA-urilor intrate în insolvență.
În peisajul economic volatil actual, întârzierea plăților poate destabiliza serios fluxul de numerar al unei companii și poate amplifica riscurile financiare. Plățile întârziate afectează în prezent în medie două din trei vânzări facturate între firme în rândul companiilor din Europa Centrală și de Est, în timp ce datoriile neîncasate au crescut până la 8% din toate vânzările B2B. Studiul Atradius arată că Slovenia și Republica Cehă sunt cele mai grav afectate de datoriile neîncasate, iar în ceea privește sectoarele evaluate, construcțiile, metalurgia și transportul-auto suferă cel mai mult. În același timp, se remarcă faptul că termenele de plată mai flexibile, sunt cel mai frecvent întâlnite în România și Ungaria și în sectoarele agri-food și metalurgie.
„10% dintre companiile chestionate la nivel CEE au termenele de plată extinse dincolo de 90 de zile de la facturare”, spune Alexandra Mehedințu, Country Manager Romania, Atradius Crédito y Caución S.A. de Seguros y Reaseguros, care explică faptul că „impactul acestor întârzieri nu se limitează doar la probleme de lichiditate, ci poate afecta și capacitatea de a investi în dezvoltare și inovare. Firmele care se confruntă cu întârzieri în primirea plăților sunt adesea nevoite să amâne proiectele de investiții esențiale sau să renunțe la oportunități strategice, afectându-le astfel competitivitatea și creșterea pe termen lung. Mai mult, problemele de plată pot conduce la o presiune suplimentară asupra relațiilor comerciale și la riscuri sporite de insolvență și chiar pot crea un efect de domino asupra partenerilor de afaceri și chiar a întregului ecosistem economic”.
49% din companiile din România sunt afectate de plățile întârziate în relațiile B2B
Importanța continuă a tranzacționării pe credit în vânzările B2B evidentă în Barometrul Atradius privind Practicile de Plată realizat pentru România (pe un eșantion de 216 de companii). Conform acestui studiu, în țara noastră aproximativ 47% din vânzări sunt tranzacționate pe credit, un nivel similar cu cel înregistrat în anul anterior. Dintre companiile chestionate, cele din sectorul metalurgic sunt cel mai probabil să folosească o strategie de vânzare B2B pe credit, cu scopul de a menține un avantaj competitiv. Acestea oferă, de asemenea, și cele mai indulgente termene de plată clienților comerciali din toate sectoarele implicate. În opoziție, industria construcțiilor este cel mai puțin înclinată să tranzacționeze pe credit cu clienții B2B.
„Studiul Atradius observă că în România, mediul de tranzacționare este unul relativ stabil, în care circa 60% dintre companii nu raportează nicio schimbare semnificativă în comportamentul de plată al clienților B2B în ultimele 12 luni. Cu toate acestea 49% din toate vânzările între companiile din România sunt afectate de întârzierile de plată, deși în general, datoriile neperformante sunt constante, reprezentând 5% din toate vânzările B2B pe credit. Sondajul nostru indică și faptul că Industriile construcțiilor și farmaceutică se confruntă cu datorii neperformante, în timp ce companiile din sectorul metalurgic sunt cel mai puțin afectate.”, explică Alexandra Mehedințu, Country Manager Romania, Atradius Crédito y Caución S.A. de Seguros y Reaseguros,
În general, termenele de plată extinse clienților B2B de către companiile românești au rămas constante față de anul trecut, la o medie de două luni de la facturare, mai arată studiul citat. În plus, pe fondul preocupărilor legate de datorii neîncasate, o treime dintre companiile românești răspund la plățile întârziate prin amânarea planurilor de investiții, în timp ce 30% amână plățile către furnizori.