Connect with us

ANSPDCP, despre Planul Simion: Legea permite AUR să colecteze date personale

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) arată că AUR are dreptul legal să colecteze informații penale, dacă există consimțâmânt.

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat recent o inițiativă controversată numită „Planul Simion”, promițând românilor apartamente pornind de la prețul de doar 35.000 de euro. În cadrul acestei campanii, cetățenii interesați sunt invitați să semneze precontracte în centre special amenajate, unde sunt colectate datele lor personale.

Răspunsul ANSPDCP

ANSPDCP a răspuns oficial pe 30 iulie 2024, subliniind câteva aspecte esențiale.

Conform art. 4 pct. 7 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), partidele politice sunt considerate operatori de date. Acestea sunt obligate să respecte prevederile GDPR, inclusiv colectarea și prelucrarea datelor personale doar cu consimțământul persoanei vizate sau în alte condiții legale prevăzute de art. 6 și art. 9 din regulament.

Regulamentul stabilește că prelucrarea datelor personale este legală doar dacă se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

Consimțământul persoanei vizate.

Necesitatea prelucrării pentru executarea unui contract.

Necesitatea îndeplinirii unei obligații legale.

Protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice.

Îndeplinirea unei sarcini care servește un interes public sau exercitarea autorității publice.

Interesele legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile fundamentale ale persoanei vizate.

ANSPDCP a confirmat că a primit sesizări cu privire la acțiunea AUR și că acestea au fost reținute pentru exercitarea competențelor de investigare ale instituției.

Facebook