Connect with us

George Simion (AUR): Jocurile Olimpice, între toleranță și blasfemie

Știu că suntem în Sfânta zi de Duminică, dar nu pot să mă abțin din a comenta asupra imaginilor pe care le-am văzut, din păcate, în cadrul festivităților de deschidere ale Jocurilor Olimpice de la Paris.

Decizia de a parodia Cina cea de Taină, înlocuind Apostolii și pe Iisus Hristos cu transsexuali, este nu doar o batjocură de neacceptat la adresa tuturor creștinilor de pe glob, ci reprezintă un alt atac deschis la adresa valorilor care ne-au format identitatea culturală și spirituală. Se pare că pentru elitele care ne conduc creștinismul trebuie distrus, cu orice preț, și înlocuit cu o nouă religie transumanistă, numai bună de asmuțit masele unele împotriva celorlalte.

Nu este prima oară când vedem cum această manifestare de dispreț față de creștinism este tolerată și încurajată de liderii noștri. Nu este nici prima oară când simbolurile și valorile creștine sunt batjocorite de către niște oameni fără niciun Dumnezeu. Ne aflăm în fața unui veritabil asalt al unei ideologii care vrea, mai mult decât orice, să distrugă ordinea firească a lumii, să șteargă de pe fața pământului exact acele învățături creștine care au permis civilizației noastre să avanseze până în acest punct.

Această blasfemie nu trebuie tolerată!

Creștinismul nu este doar o religie, este un pilon al identității noastre culturale. A ridiculiza simbolurile și valorile creștine sub pretextul așa-zisei arte este inacceptabil și trebuie condamnat vehement.

Este esențial ca liderii religioși și politici să ia atitudine în aceste zile. Este nevoie de o reacție puternică și unitară pentru a proteja valorile și tradițiile care ne definesc. Nu putem permite ca elemente ce sunt sacre pentru noi să fie batjocorite în văzul tuturor, fără consecințe!

Vedem cum, de la un an la altul, aceste exprimări satanice cresc în intensitate, odată cu tupeul acestor minorități sexuale care au impresia că pot face ce vor acestea, când vor acestea. Dacă anii trecuți vedeam cum membrii LGBT foloseau o icoană cu Iisus drept tocător în cadrul unei scenete de teatru, iată că acum am trecut la următorul nivel, fiindu-ne vârâtă ideea că însuși Iisus Hristos este un transsexual, alături de toți discipolii acestuia.

Facebook