Connect with us

Pr. Adrian Agachi, Patriarhia Română, reacție la blasfemia de la JO: Astfel de manifestări pot servi publicitar ideologia woke

Pr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat la blasfemia de la JO referitoare la Cina dea de Taină, explicând că astfel de manifestări sunt consecința unor influențe de natură demonică, urmărindu-se răsturnarea legilor dumnezeiești.

„Aceste manifestări care iau în derâdere momente importante din viața Mântuitorului Iisus Hristos și din cea a Bisericii în general pentru că, de fapt, Cina cea de Taină este și prima celebrare a împărtășirii cu Sfintele Taine, a Sfintei Euharistii, sunt, în realitate, consecința directă a unor influențe de natură demonică.

Nu putem privi acest spectacol grotesc fără să ne gândim la aspectul pătimaș, necurat și profund păcătos al unei gândiri omenești decăzute, care dorește răsturnarea legilor dumnezeiești oferind o interpretare blasfematoare unor acte sfinte ale creștinismului.

Deja se observă o certă dorință de a impune astfel de manifestări la nivel global, chiar și în cadrul unor evenimente care nu au legătură nici cu religia, nici cu viața personală, dar care, prin amploarea lor, pot servi publicitar ideologia woke”, a transmis, pe Facebook, pr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Pe același subiect:

Scene apocaliptice, satanism, propagandă LGBTQ. Jocurile Olimpice au fost deturnate de agenda progresistă

Claudiu Târziu (AUR), despre ceremonia JO de la Paris: Blasfemie! Ideologia neomarxistă sluțește, murdărește și pune în primejdie tot ce atinge

Facebook