Connect with us

Zelenski: „Trebuie să punem capăt războiului cât mai repede posibil”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care l-a primit marţi la Kiev pe secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolín, a subliniat în faţa acestuia necesitatea de a pune capăt cât mai repede războiului.

„Cred că toţi înţelegem că trebuie să punem capăt războiului cât mai repede posibil, desigur, pentru a nu fi pierdute şi mai multe vieţi omeneşti”, a spus Zelenski în timpul întâlnirii cu trimisul Papei Francisc, întâlnire din timpul căreia preşedintele ucrainean a postat imagini video pe reţelele de socializare.

Zelenski i-a mulţumit cardinalului Pietro Parolín pentru participarea sa la prima ediţie a reuniunii denumite de Kiev „summit pentru pace”, o conferinţă internaţională care a reunit la jumătatea lunii iunie în Elveţia circa o sută de state şi organizaţii internaţionale şi care a abordat condiţiile în care Ucraina ar accepta încheierea unei păci cu Rusia, care nu a fost invitată la conferinţă.

Cardinalul Pietro Parolín a sosit la Kiev în ceea ce Vaticanul numeşte o „călătorie pentru pace”. El a participat duminică la un serviciu religios în oraşul Berihov, la circa 180 de kilometri sud-vest de Kiev, unde s-a rugat pentru pace în Ucraina.

Vaticanul a pledat încă de la începutul războiului pentru o încetare a focului care să conducă la o pace negociată, poziţie criticată de mulţi ucraineni, care l-au acuzat pe Papa Francisc că este echidistant în raport cu agresorul şi cu ţara lor agresată. Ucraina şi Vaticanul au colaborat totuşi în acest timp în iniţiative umanitare comune, precum cele privind repatrierea minorilor ucraineni deportaţi din teritoriile ocupate de Rusia.

Dar cum nu vin veşti bune de pe front, unde armata ucraineană continuă să piardă teren în faţa celei ruse, fără însă ca aceasta din urmă să reuşească vreun progres notabil, Kievul şi-a schimbat discursul în ultimele săptămâni şi preşedintele Zelenski a început să sugereze că ar fi momentul să fie căutată o înţelegere cu Rusia.

El a anunţat astfel săptămâna trecută că Ucraina pregăteşte o foaie de parcurs care să fie prezentată Rusiei la un nou summit în continuarea celui care a avut loc în Elveţia şi care să se desfăşoare către sfârşitul anului. Dar Moscova a reacţionat sceptic faţă de această iniţiativă a lui Zelenski, în care vede mai degrabă o nouă încercare a acestuia de a obţine sprijin internaţional pentru propunerile sale de încheiere a conflictului.

Facebook