Connect with us

„Zilele Rezistenței”. Alexandru Costache, despre luptătorii anticomuniști: O generație întemnițată într-o închisoare a memoriei

Generația luptătorilor anticomuniști este încă întemnițată într-o închisoare a memoriei, vina acestei generații de eroi fiind, de fapt, neputința noastră, a spus, duminică, la „Zilele Rezistenței”, Alexandru Constache, notează Monitorul de Făgăraș.

„Mă bucură prezența foștilor deținuți politici în frunte cu domnul Octav Bjoza. Poate că n-ar trebui să rostim cuvinte doar să-i privim în ochi și asta ar fi cel mai puternic discurs. E un mare dar de la Dumnezeu că mai sunt încă printre noi, pentru că dacă nu i-am mai avea pe oamenii aceștia ne-ar rămâne doar cărțile.

Uitându-ne și în societate am putea crede că acea generație eroică nu a existat, atât de mare cred că este distanța dintre ei și noi. Dacă Ion Gavrilă Ogoranu s-ar fi născut evreu, englez, francez sau american, astăzi ar fi fost sărbătoare internațională, învățam despre el la toate disciplinele, inclusiv cele care nu au legătură cu istoria, îi vedeam chipul în toate librăriile, în magazine, în filme, dar s-a născut român, iar românii nu știu încă să prețuiască acea generație, o generație martirizată în 3 dictaturi, sub Carol, sub Antonescu, sub comuniști, o generație care acum este întemnițată într-o închisoare a memoriei.

Care este vina, neajunsul și păcatul acestei generații de eroi de a fi veșnic cu statutul de deținut, fie și simbolic, fie și al memoriei? Cred că vina lor este neputința noastră. Gândiți-vă ce s-a făcut cu așa zisul proces al comunismului de 30 de ani? Ce a rămas din procesul comunismului? Nimic. A rămas o instituție și o așa zisă acuzație de colaborator al securității care nu mai folosește memoriei  celor din închisori, mai folosește doar ca armă politică  folosită, culmea, tot de securiști între ei când vor să-și invalideze câte un concurent politic. Cu asta am rămas din procesul comunismului”, a spus Alexandru Costache.

Pe același subiect: 

Octav Bjoza (86 de ani) și Eugenia Petrișor Gavrilă (86 de ani), sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, prezenți la „Zilele Rezistenței”, la Sâmbăta de Sus

Facebook