Ciolacu l-ar vrea pe Iohannis prim-ministru
Premierul Marcel Ciolacu a făcut o afirmație neașteptată vorbind despre posibilitatea ca președintele Iohannis să ajungă prim-ministrul după încheierea mandatului.
În contextul discuției despre creșterea TVA, față de care Ciolacu are o poziție clară, premierul a susținut că din punctul său de vedere nu există o astfel de abordare, dar dacă președintele Iohannis ajunge prim-ministru poate că are un plan”.
”Cînd am preluat funcţia de premier, toţi analiştii şi experţii, inclusiv Comisia, mi-au cerut să măresc TVA, lucru care era foarte uşor de implementat, dar un lucru foarte incorect, pentru că în acel moment puneai o taxă neţinînd cont de cît anume cîştigi, o taxă egală pentru toată lumea, şi pentru cei care cîştigă foarte puţin care mai ales pentru cei care cîştigă foarte mult. Era total incorect”, a spus Ciolacu, după ședința Consiliului Politic Național al PSD.
”Este exclus ca TVA să se mărească, este total încorect, într-o societate dezvoltată, să pui povara, să fie plată şi egală pentru toată lumea. Nicio societate dezvoltată din lume nu ia astfel de măsuri, ca cei bogaţi să aibă aceeaşi povară cu cei săraci. Nu există o astfel de abordare. Dacă domnul preşedinte Iohannis ajunge prim-ministru, sunt ferm convins că are un plan al dînsului. Ţinînd cont că este un om de dreapta, poate dînsul măreşte TVA-ul. Dar, cred că reprezentarea PSD din Parlament va fi suficient de mare ca să nu se întîmple acest lucru”, a conchis Ciolacu.