Connect with us

„Mândria” LGBT, sărbătorită la CNDB, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii

Săptămâna „mândriei” LGBT a fost marcată de Centrul Național al Dansului București, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, printr-un spectacol despre persoanele trans din România.

Este vorba despre spectacolul „TransLucid”, care a avut loc marți, 25 iunie, în București, în așa-zisa săptămână Pride.

Centrul Național al Dansului București (CNDB) este o instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Potrivit site-ului oficial, CNDB funcționează ca „producător și gazdă de spectacole, asumând totodată misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea și arhivarea, dar și dezvoltarea de programe și proiecte de educație artistică și formare profesională.”

Între 2005-2011, CNDB a funcționat în clădirea Teatrului Național București, cu o echipă de  9 angajați, sub coordonarea coregrafului Mihai Mihalcea. Din 2013 până în prezent, la conducerea instituției se află coregrafa Vava Ștefănescu, care coordonează o echipă de 22 de angajați.

 

Facebook