Connect with us

Ce se aude cu retragerea lui Nicolae Ciucă! Cine rămâne în cursa prezidențială din partea PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a spus luni, la Antena 3 CNN, că partidul are desemnat un candidat pentru alegerile prezidenţiale şi acesta este Nicolae Ciucă. Stroe adminte zvonurile despre retragerea lui Nicolae Ciucă din cursa prezidențială.

„Toate ipotezele (despre retragerea lui Ciucă – n.r.) lansate până acum nu fac nimic altceva decât să încerce să acrediteze ideea că, vezi doamne, am avea dificultăți în a intra în turul doi.

Sunt ipoteze false. Nu există tensiuni în Partidul Național Liberal. Am ieșit întăriţi din aceste alegeri.

Astfel, sunt foarte mici șansele ca preşedintele partidului, Nicolae Ciucă, să fie retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

„Da, cu siguranță da (este exclusă varianta Mircea Geoană – n.r.), pentru că în momentul de față avem un candidat desemnat.

Nu există niciun fel de soluție prin care am putea să susținem o altă candidatură decât cea a unui liberal.

Avem un obiectiv clar și bine definit din punctul nostru de vedere, șansele de a merge în turul doi sunt maxime”, a precizat Ionuţ Stroe.

Facebook