Connect with us

Adjunctul de la Garda de Mediu, acuzat că se droghează cu cocaină. Audiat în dosarul judecătoarei din Suceava

Scandal uriaș la vârful uneia dintre cele mai importante instituții din statul român! Comisarul general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, Marius Andrei Niță, a fost audiat deja de două ori de procurorii DIICOT în dosarul judecătoarei din Suceava care se droga alături de interlopi și traficanți. Procurorii susțin că Niță este și el consumator de droguri de mare risc și că ar fi cumpărat stupefiante de la unul dintre liderii traficanților menționați în dosar. 

Până acum, Marius Niță a fost chemat de două ori la declarații de procurorii DIICOT, în același dosar de crimă organizată care o vizează pe Ana Chirilă, judecătoarea din Suceava. 

Potrivit surselor, procurorii au dovezi că și comisarul de la Garda de Mediu s-ar fi aprovizionat cu droguri de la unul din liderii grupării de traficanți. Aceiași pentru care Ana Maria Chirilă închidea ochii la tribunal.

Contactat de jurnaliști, Marius Niță a recunoscut că procurorii l-au audiat în calitate de martor, dar spune că nu consumă droguri. În plus, comisarul susține că procurorii nu au nicio dovadă care să arate că e consumator de droguri de mare risc și că întreg scandalul ar fi motivat politic.

„M-au întrebat doar dacă am cumpărat. Dar nu am cumpărat. Când faci niște acuzații trebuie să fie întemeiate. Niște aberații. Toată lumea și-a dat seama că au ceva cu mine, probabil e ceva politic”, a declarat Marius Niță.

Niță spune că procurorii l-au întrebat dacă o cunoaște pe judecătoarea Ana Chirilă, dar și pe traficanți.

„Nu am văzut-o în viața mea. […] M-au întrebat de foarte multă lume. De unul pe care îl cunosc de mic am spus că consumă droguri. Știți cum, orășelul micuț, am auzit. Nu am nici o prietenie cu el. Salut, salut, și atâta tot”, a mai spus Marius Niță, pentru defapt.ro.

Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava este acuzată de procurorii DIICOT că a luat mită în perioada 2021-2023 în bani, bijuterii, excursii, bilete la concerte, totul pentru a favoriza o grupare de interlopi. 

În paralel, s-a descoperit că judecătoarea se droga la ea acasă, în prezența propriilor copii, cu interlopii pe care îi scăpa de dosare, avertizându-i cu privire la anumite acțiuni ale oamenilor legii. 

Facebook