Connect with us

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, sărbătorit la Mănăstirea Putna, în perioada 1-2 iulie (programul manifestărilor)

În perioada 1-2 iulie, la Mănăstirea Putna, este sărbătorit Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 520 de ani de la trecerea la cele veșnice, anunță Doxologia.

Pe lângă slujbele religioase, vor avea loc două manifestări organizate de Statul Major al Forțelor Terestre, cu colaborarea Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” și a structurilor Ministerului de Interne din județul Suceava.

În cadrul manifestărilor, se va semna un protocol de colaborare între Statul Major al Forțelor Terestre și Mănăstirea Putna.

Programul manifestărilor:

Luni, 1 iulie 2024

9:00 Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Iacob Putneanul din paraclisul mănăstirii la baldachinul special amenajat din incină

18:00 – 22:00 Slujba Privegherii cu arhiereu

Marți, 2 iulie 2024

07:00 – 08:30 Slujba Acatistului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

7:45 Sosirea corurilor din vetrele folclorice bucovinene, cu Președintele Consiliului Județean Suceava

08:30 – 11:30 Sfânta Liturghie arhierească

Răspunsurile vor fi date de Corala preoțească „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

La Chinonic va cânta Corul „Ascensio” de la Filiala Liceului Teoretic cu profil Arte „Grigore Grigoriu”, cu sediul la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”, Republica Moldova

11:30 – 12:00 Recital de muzică și poezie patriotică și religioasă

Corul „Răzeșii” al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani

Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus

12:00 – 13:30

Ceremonialul militar în cinstea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, la 520 de ani de la trecerea la cele veșnice: depunere de coroane, defilare, drill

22:00 Retragere cu torțe de pe Dealul Crucii la mănăstire

Miercuri, 3 iulie

9:00 Ducerea moaștelor Sfântului Ierarh Iacob Putneanul în Paraclis

 

Facebook