Connect with us

 Micii și cârnații din comerț, pericol pentru sănătatea publică!  Analizele de laborator pe care românii trebuie să le cunoască

Specialiștii din sectorul alimentar trag un semnal de alarmă după ce au analizat micii din comerț. Ce trebuie să știe românii. În ciuda faptului că sunt extrem de gustoși în aproape toate locațiile din țară, micii și cârnații din comerț nu sunt mereu chiar cele mai sănătoase alimente. Ce au constatat experții după ultimele analize.

Ce substanță periculoasă s-a găsit în micii și cârnații din comerț. Avertismentul specialiștilor

An de an, în special în preajma zilei de 1 Mai și nu numai, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor ne sfătuiesc să cumpărăm carne și mezeluri pentru grătar doar din locuri autorizate şi să citim etichetele.

Încă din primăvară, experții din domeniu alimentar au testat micii de pe piaţă. Rezultatele au fost îngrijorătoare: zgârciuri în loc de carne, apă din belşug şi E.coli.

Acum, experimentul a fost repetat iar rezultatele nu sunt deloc liniștitoare. Astfel, carnea tocată folisită pentru mici și cârnați este, de fapt, grăsime tocată. Ea e combinată cu soia sau cu prea multe condimente. Totul pentru a nu se simți mirosul de carne stricată.

Cei de la Observator News au dus recent mai multe kilograme de cârnaţi, carne tocată şi condimentată pentru grătar la analize. Laboratoare acreditate ale statului au constatat o situație foarte îngrijorătoare.

”Cârnaţii aduşi pentru analiză au prezentat urme de alergeni din soia. Alergenii din soia nedeclaraţi sunt foarte periculoşi. Sunt multe persoane care pot ajunge inclusiv într-o stare de şoc anafilactic consumând astfel de produse. Este obligatorie menţionarea alergenilor pe etichetă“, a spus Alexandru Cîrîc, director ICA (Institutul de Cercetare Alimentară).

Ce acoperă, de fapt, acești alergeni din mici și cârnați

Cercetătorii spun că acești alergeni care ar proveni din condimentele folosite în amestecul de carne nu sunt folosiți doar pentru a da un gust mai bun alimentelor din carne.

”Acoperă în primul rând mirosul şi acoperă ulterior şi gustul. Un condiment puternic acoperind gustul uşor acrişor, uşor sălciu a unei cărni intrate, să spunem, în supramaturare“, a mai spus Alexandru Cîrîc.

Acești alergeni sunt depistați și în cazul micilor gata preparați. Dată fiind această situație, medicii spun că cel mai sigur este să preparăm noi acasă tot ce vrem să punem pe grătar. Mai este și alternativa de a cumpăra din locuri în care producătorii ne garantează calitatea.

Facebook