Connect with us

Se scumpesc gazele pentru români! Ciucă și Ciolacu ne bagă mâna în buzunare

Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat miercuri o creştere medie, începând cu 1 iulie, de 19% a tarifelor reglementate de distribuţie a gazelor naturale aplicabile consumatorilor de gaze naturale beneficiari ai serviciului de distribuţie, care reprezintă aproximativ 10 lei/MWh distribuit.

Potrivit ANRE, modificarea privind tariful de distribuție este determinată de trei factori principali: creşterea costurilor serviciului de distribuţie gaze naturale cu inflaţia prognozată a anului 2024 de 4,6%, creşterea costurilor de capital în urma realizării în anul 2023 a unui volum investiţional record, atât în racordări de noi consumatori, cât şi în extinderi de sisteme de distribuţie în zonele concesionate, precum şi ca urmare a reducerii cantităţii de gaze naturale distribuite în anul 2023 cu 8%.

„Cu titlu de exemplu: pentru un client casnic care locuieşte într-un apartament cu 3 camere şi are un consum anual de gaze naturale de 3 MWh, valoarea lunară a facturii de gaze naturale ar putea creşte cu aproximativ 2,5 lei„, se menţionează în comunicat.

În conformitate cu prevederile Legii energiei şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi cele ale Ordinului ANRE nr. 217/2018 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuţie în sectorul gazelor naturale, ANRE aprobă tarifele reglementate pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale şi stabileşte tarifele reglementate pentru prestarea serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, diferenţiat, pentru fiecare operator de distribuţie.

Aceste tarife includ, fără a se limita la acestea, costuri generate de modernizarea şi dezvoltarea capacităţilor de distribuţie prin extinderea reţelelor sau prin realizarea/înfiinţarea unor noi sisteme/reţele, precum şi costuri generate de racordarea unor noi solicitanţi clienţi casnici, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi instituţii publice, doar dacă aceste costuri sunt justificate.

Tarifele de distribuţie se aplică pe un an tarifar, pentru perioada 1 iulie – 30 iunie. În prezent, proiectul de ordin privind stabilirea ratei reglementate a capitalului investit aplicată la aprobarea tarifelor pentru serviciile de transport şi distribuţie ale energiei electrice şi gazelor naturale, pentru a cincea perioadă de reglementare, este în faza finală de elaborare. La stabilirea acestei rate, Autoritatea are în vedere atingerea unui echilibru între necesarul de investiţii pentru asigurarea calităţii serviciilor de transport şi distribuţie ale gazelor naturale şi energiei electrice şi nivelul tarifului aplicat beneficiarilor acestor servicii.

Facebook