Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia!
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocarea de alegeri legislative anticipate, ceea ce ar putea aduce extrema dreaptă la putere în luna iulie, potrivit AFP.
„Nu-l invit pe Emmanuel Macron să demisioneze. Eu respect instituţiile. Notez doar că, atunci când există un blocaj politic, când există o criză politică, sunt trei posibilităţi”, a explicat ea, cu ocazia unei deplasări la Courrieres, în circumscripţia Pas-de-Calais (nord), unde speră să fie realeasă deputată.
„Există remanierea, există dizolvarea şi există demisia preşedintelui. Remanierea în aceste circumstanţe nu pare extrem de utilă. Dizolvarea tocmai a fost operată. Deci preşedintelui nu-i rămâne decât demisia pentru a ieşi potenţial dintr-o criză politică”, a apreciat Le Pen.
„Este o constatare. Nu este o cerere, el va face exact ceea ce vrea şi ceea ce Constituţie îi dă libertatea să facă”, a mai adăugat candidata învinsă de trei ori în alegerile pentru preşedinţia Franţei, în timp ce un ultim sondaj apărut vineri creditează Adunarea Naţională ( Rassemblement national /RN/) cu 250 până la 300 de deputaţi în viitoarea Adunare Naţională, între majoritatea relativă şi majoritatea absolută (298 de locuri).
Emmanuel Macron afirmase săptămâna trecută că exclude să demisioneze, oricare ar fi rezultatul alegerilor legislative din 30 iunie şi 7 iulie.
Decizia sa şocantă de a convoca alegeri legislative anticipate după eşecul său în alegerile pentru Parlamentul European în faţa RN – care a obţinut de două ori mai multe voturi în acest scrutin decât partidul său, Renaissance – este criticată până şi în propria tabără, notează AFP.