4 iunie. Ziua Tratatului de la Trianon

Marți, 4 iunie, se împlinesc 104 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, act de mare însemnătate pentru poporul român, care a reprezentat consfințirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria-Mamă, România, și, totodată, confirmarea drepturilor politice și civile ale românilor care constituiau populația majoritară în acest teritoriu.

Prin acest tratat internaţional s-a recunoscut ceea ce românii  hotărâseră la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia: Unirea cu Țara mamă, România.

Ziua Tratatului de la Trianon se sărbătorește în 4 iunie, potrivit Legii 256/2020, semnată de președintele Klaus Iohannis doar după ce mai multe tentative de a împiedica intrarea legii în vigoare au fost sortite eșecului.

Legea privind Tratatul de la Trianon a fost adoptată în 2020, când se împlineau 100 de ani de la semnarea tratatului, însă președintele Iohannis a refuzat atunci să o semneze.

Șeful statului a sesizat Curtea Constituțională, în iunie 2020, însă sesizarea a fost respinsă. Câteva luni mai târziu, președintele Iohannis a încercat, din nou, să blocheze această lege, solicitând Parlamentului reexaminarea ei.

Parlamentul a respins, în noiembrie 2020, cererea de reexaminare transmisă de Iohannis.

Legea 256/2020 prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări consacrate semnificaţiei şi importanţei acestui tratat. Societăţile publice de radiodiuziune şi televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale, ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători – se arată în actul normativ.

Context

La sfârşitul anului 1919, guvernul României condus de Alexandru Vaida-Voievod reuşise prin abilitate politico-diplomatică să pecetluiască semnarea Tratatelor de pace cu Austria, Bulgaria cât şi Tratatul Minorităţilor, scrie Agerpres.

În ce priveşte relaţia cu Ungaria, guvernul de la Bucureşti a garantat retragerea trupelor sale din Ungaria pe linia frontierei dintre cele două ţări stabilită în iunie 1919.

La 20 ianuarie 1920, premierul român Alexandru Vaida-Voievod urma să se prezinte în faţa Consiliului Suprem al Conferinţei de Pace de la Versailles, prezidat pentru prima dată de Georges Clemenceau. Vaida-Voievod discutase cu o seară înainte cu Clemenceau pe marginea necesităţii recunoaşterii Unirii Basarabiei cu România. Oficialul francez a dat asigurări privind susţinerea cauzei unirii Basarabiei cu România atât din partea sa cât şi în ce priveşte susţinerea Franţei, indică sursa citată.

Şedinţa Consiliului Suprem începe cu citirea de către Clemenceau a scrisorii preşedintelui american Woodrow Wilson, care transmitea retragerea trupelor române din Ungaria, opinie împărtăşită şi de şeful guvernului britanic, Lloyd George. Alexandru Vaida-Voievod îşi asumă ca până la data de 1 martie 1920 trupele române din Ungaria să fie retrase. Pe ordinea de zi, Clemenceau avansează şi chestiunea Basarabiei, exprimând necesitatea pentru populaţia din această regiune să fie recunoscută la nivel internaţional unirea cu România.

La Secretariatul Conferinţei de Pace a fost transmis punctul de vedere al delegaţiei maghiare privind semnarea tratatului după organizarea de plebiscite în teritoriile ce urmau a fi luate Ungariei şi în baza acestora să se realizeze trasarea graniţelor.

Delegaţia română condusă de Alexandru Vaida-Voievod a replicat la 20 februarie 1920, argumentând că nu mai poate fi pusă în discuţie situaţia graniţei deoarece aceasta fusese deja stabilită în şedinţa Consiliului Suprem din 12 iunie 1919 şi reiterată prin nota aceluiaşi for în data de 12 octombrie 1919 unde se specifica faptul că ”graniţele sunt irevocabile şi definitive”, potrivit volumului ”Tratatele de pace ale României (1918-1920)” (Horia Vladimir Ursu, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2014).

În plus, la 23 februarie 1920, guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod anunţa că a dispus retragerea trupelor române din Ungaria. Ca urmare a deciziei guvernului român de retragere a trupelor s-a stabilit cu prilejul şedinţei Conferinţei de Pace din 3 martie 1920 să fie luate în considerare ”cererile cu privire la recunoaşterea reunirii Basarabiei cu România”, potrivit sursei citate.

S-au purtat negocieri, deopotrivă, privind clauzele financiare, libertatea navigaţiei şi regimul internaţional al Dunării.

La Bucureşti, la 13 martie 1920, guvernul Alexandru Vaida-Voievod a fost înlocuit cu un guvern condus de Alexandru Averescu. Meritul extraordinar al guvernului condus de Alexandru Vaida-Voievod a fost cuantificat în deblocarea negocierilor României cu Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace, dar şi în ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Marea Britanie şi Franţa, respectiv cu premierii britanic şi francez, Lloyd George şi Georges Clemenceau. Lui Alexandru Vaida-Voievod i se datorează decizia forului suprem al Conferinţei de revenire privind punerea pe ordinea de zi a recunoaşterii unirii Basarabiei cu România.

Ca urmare a unui set de observaţii avansat de delegaţia Ungariei pe marginea proiectului de tratat, la începutul lunii aprilie, Puterile Asociate şi Aliate au pregătit răspunsul asupra proiectului de tratat care a fost transmis la 6 mai 1920. În 18 mai 1920, preşedintele Conferinţei Alexandre Millerand primeşte o notă din partea preşedintelui delegaţiei Ungariei prin care era informat de recepţionarea răspunsurilor la obiecţiile făcute şi în ce priveşte proiectul final al tratatului.

Alexandre Millerand, preşedintele Conferinţei de Pace, îi transmite lui Ivan Praznovsky, trimis extraordinar şi plenipotenţiar al Ungariei la negocierile de pace, că a luat act de punctul de vedere al guvernului de la Budapesta „să semneze condiţiile de pace care îi fuseseră comunicate”. Astfel, preşedintele Conferinţei de Pace anunţă semnarea Tratatului între Puterile Aliate şi Asociate cu Ungaria la Versailles, în Palatul Marele Trianon la data de 4 iunie 1920.

În Preambulul Tratatului de pace se consemnează că documentul a fost semnat de Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franţa, Italia şi Japonia, ”puteri desemnate în Tratatul de faţă ca principalele puteri aliate şi asociate” şi de alte douăsprezece state, printre care România, Cehoslovacia, Statul sârbo-croato-sloven, acestea din urmă ”constituind împreună cu Principalele puteri (…) puterile aliate şi asociate de o parte şi Ungaria de altă parte”, potrivit lucrării ”Tratatele de pace ale României (1918-1920)”.

Din partea României documentul este semnat de doctorul Ion Cantacuzino, ministru de stat, şi Nicolae Titulescu, fost ministru, secretar de stat, iar din partea Ungariei, de Gaston de Bernard, ministrul muncii şi ocrotirii sociale, şi Alfred Drasche Lazar de Thorda, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.

Documentul conţine 364 de articole grupate în 14 părţi, care conţin la rândul lor alte capitole şi anexe şi se încheie cu un protocol şi o declaraţie. Primele 26 de articole cuprind Statutul Societăţii Naţiunilor, articolele 27-35 vizează frontierele Ungariei cu Austria, statul sârbo-croato-sloven, România şi Cehoslovacia. Secţiunea a III-a din Partea a II-a, intitulată ”fruntariile Ungariei”, cuprinde trei articole privitoare la România, respectiv articolele 45, 46, 47.

Tratatul de pace cu Ungaria, semnat de România alături de Principalele Puteri Aliate şi Asociate la Trianon, a fost votat în cele două camere ale Parlamentului de la Bucureşti, în 17 şi 26 august 1920, iar legea pentru ratificare a fost promulgată prin decret regal la 30 august 1920, documentul intrând în vigoare la 26 iulie 1921.

La 11-13 noiembrie 1920 Parlamentul Ungariei a dezbătut şi a votat legea pentru ratificarea Tratatului de la Trianon.