Connect with us

Claudiu Târziu (AUR): Vrem să facem o țară în care să ne placă să trăim și în care să ni se poată întoarce frații și părinții acasă

Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și candidat la alegerile europarlamentare, a declarat, luni, că 9 iunie este ziua în care românii pot decide, prin vot, schimbarea destinului național.

„Mai este puțin timp pînă pe 9 iunie – ziua cea mare. Ziua în care trebuie să alegem dacă ne schimbăm destinul național sau nu. Ziua în care vom decide dacă oprim deconstrucția României și începem reconstrucția ei.

Ziua în care vom vom alege între:

– libertate și sclavie,

– suveranitate și vasalitate,

– prosperitate și sărăcie,

– pace și război,

– viață și moarte,

– normalitate și demență ideologică.

Ziua în care vom fi NOI contra LOR.

Noi, românii, care ne-am saturat de umilința și de jaful la care am fost supuși 34 de ani, de corupția și trădarea care ne îngroapă statul, de impostura și aroganța celor care conduc treburile publice.

Noi, românii, care vrem o Românie bogată și liberă, într-o Europă a națiunilor suverane.

Noi, românii care vrem să ne creștem copiii frumos, în siguranță și în pace.

Noi, contra lor. A celor care trebuie să plătească pentru răul făcut timp de peste trei decenii.

A celor care au baronizat țara și au închinat-o intereselor străine.

A celor care ne rescriu istoria și ne propun o „nouă normalitate”, ruptă din manualele de psihiatrie, smintind noile generații.

A celor care atentează la familia noastră, la libertatea noastră, la credința noastră și la viitorul nostru ca națiune.

Contra lui Iohannis, Ciucă, Ciolacu și a întregului lor stat paralel, cu Coldea și Dumbravă în frunte.

Contra acestor vechili pe moșia națională și a celor care îi susțin din străinătate, în frunte cu Ursula von der Leyen.

Noi, România profundă, contra tagmei jefuitorilor și vânzătorilor de țară!

Noi cei însetați după dreptate, contra mafiei transpartinice și transnaționale.

Noi, cei care vrem să facem o țară în care să ne placă să trăim și în care să ni se poată întoarce frații și părinții acasă.

Noi, AUR, lamura neamului nostru, ii vom zdrobi cu votul vostru.

Atât vă cerem: pe cele cinci buletine de vot, cinci voturi de AUR pentru România.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus Claudiu Târziu, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.

Facebook