Connect with us

Generalul Ciocârlan continuă „opera” mentorului Coldea

Intr-un articol intitulat „Ultimul mohican al clanului Coldea”, pe care l-am publicat cu doi ani in urma, am aratat ca SRI nu a reusit sa se debaraseze de toți oamenii generalului Florian Coldea, personajul de trista amintire care a detinut functia de prim-adjunct al directorului principalului serviciu de informatii din Romania in perioada 2005-2017. In acest sens am invocat ca ultimul mohican al generalului Coldea este considerat generalul Adrian Ciocârlan, care deține din 2016 o funcție de adjunct al directorului SRI, pe probleme de natură operativă. Ciocârlan a fost coleg de an la Academia Națională de Informații cu fostul sef operativ al SRI, care a avut grija tot timpul sa fie avansat in grad si promovat in functii.

Grație lui Coldea, Ciocărlan a deținut funcții de conducere în Direcția de Contrainformații, a fost promovat șef al Direcției SRI București (în locul colonelului Vasile Cămărăscu, un alt fost coleg de an de la Academia Nationala de Informatii) și șef al Direcției pentru Apărarea Constituției din SRI. Ultima functie a detinut-o taman în perioada de aur a Binomului SRI-DNA, care coincide cu primul mandat al Laurei Codruța Kovesi de procuror șef al DNA (2013-2016). În această perioadă, Coldea l-a folosit pe Ciocârlan ca om de legătură cu DNA, acesta dovedindu-se o sluga deosebit de credincioasa si zeloasa.

Legaturi si influente primejdioase in justitie

In vara anului 2016, dupa ce au fost trecuti in rezerva 16 generali care au detinut functii de conducere sub leadershipul lui George Maior si Florian Coldea, generalul Adrian Ciocârlan a fost promovat, tot grație lui Coldea, care era încă prim-adjunct, într-o funcție de adjunct al noului director al SRI, Eduard Helwig. În această funcție, Ciocârlan a coordonat și coordonează Direcția Juridică, care s-a ocupat cu treburile murdare din justiție, și Departamentul Tehnic, care s-a ocupat cu interceptările legale și ilegale, capitol la care am devenit campioni mondiali raportat la numarul de locuitori.

Pentru ca interceptarile sa mearga cat mai uns si secretos, generalul Ciocarlan l-a promovat șef la Departamentul Tehnic pe un fin de-al său, colonelul Sorin Epure. In iarna anului 2017, după demiterea si trecerea in rezerva a generalului Coldea, numele generalului Ciocârlan a fost primul vehiculat ca posibil succesor al acestuia in functia de prim-adjunct al directorului SRI. Pana la urma, in aceasta functie a fost numit generalul Razvan Ionescu, absolvent al Facultatii de Fizica a Universitatii Bucuresti, cooptat din civilie in SRI, care a condus anterior o unitate centrala cu activitate in combaterea amenintarilor transfrontaliere si nu a avut legatura cu derapajele comandate, coordonate si girate de Coldea.

Conform unor surse din SRI, in perioada ce a urmat, generalul Ciocarlan a fost insa de facto seful operativ al SRI. Potrivit surselor respective, si dupa plecarea mentorului sau Florian Coldea, generalul Adrian Ciocârlan a dovedit exces de zel și a transmis, inclusiv cu ocazia videoconferințelor, subalternilor săi de la centru și din județe următorul ordin de inspirație leninistă și cu rezonanță stahanovistă: „Racolați, racolați, racolați denunțători pentru DNA!”.

Ceea ce dovedeste că, alături de generalul Dumitru Dumbravă, fostul sef al Directiei Juridice din SRI, generalul cu nume păsăresc a fost principalul colaborator și complice al generalului Coldea în subminarea statului de drept, prin aservirea și deturnarea justiției și prin încălcarea cu cizmele a unor drepturi și libertăți fundamentale. Un fost sef de serviciu secret, generalul Dumitru Iliescu ( care a condus SPP in perioada 1990-1996), l-a acuzat pe Ciocarlan ca a continuat sa se intalneasca cu Coldea si dupa trecerea sa in rezerva, primind de la acesta comenzi pentru fabricarea de dosare sau de probe in acuzare. Cert este ca acesta are in continuare o influenta puternica asupra justitiei datorita relatiilor apropiate cu magistrati care au detinut si detin functii importante la Inalta Curte de Casatie si Justitie sau la Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, conform fostei judecatoare Camelia Bogdan, judecatorul Lucian Netejoru, care detine functia de sef al Inspectiei Judiciare din 2015, si judecatorul Ionut Matei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a detinut functia de vicepresedinte al instantei supreme in perioada 2013-2016, ar fi fost membri ai lojii masonice Sfantu Gheorghe nr. 98 din Marea Loja Nationala a Romaniei si l-ar fi avut „nas” in masonerie pe generalul SRI Adrian Ciocarlan. Camelia Bogdan a fost intr-o perioada o apropiata a Binomului SRI-DNA, care a fost folosit-o cu succes in condamnarea mogulului Dan Voiculescu in prima instanta. Ea a facut aceste mentiuni intr-o plangere penala, pe care a formulat-o in 2017 si care a fost inregistrata la Serviciul Teritorial Constanta al DNA, iar ulterior a fost preluata de structura centrala a DNA.

Prin prisma acestui dosar, sefii DNA au putut exercita presiuni asupra celor doi magistrati importanti. Judecatorul Ionut Matei a detinut si functia de sef al Structurii de Securitate de la Inalta Curte de casatie si Justitie, care a fost infiintata in baza unui protocol intre SRI si Consiliul Superior al Magistraturii. Fostul ministru Elena Udrea a declarat, cu ocazia audierii sale de catre Comisia de control a activitatii SRI, ca judecatorul Ionut Matei ar fi fost numit vicepresedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie la propunerea si cu recomandarea generalului Florian Coldea, care i-ar fi spus presedintelui Traian Basescu ca acesta este „omul nostru”.

Afaceri si firme acoperite mostenite

Pe de alta parte, conform dezvaluirilor facute de fostul deputat PSD Cristian Rizea (care a recunoscut ca a fost ofiter acoperit al SRI si a fost intr-o perioada un apropiat al fostilor sefi George Maior si Florian Coldea), generalul Ciocarlan a continuat sa protejeze mari firme si mari afaceri pritocite sau protejate de mentorul sau Coldea in domenii foarte profitabile, ca sanatatea, salubritatea si comercializarea de carburanti. Un protejat sau o sageata a generalului Ciocarlan este junele si prosperul intreprinzator Andrei Mihai Dracea, care s-a nascut si a studiat medicina la Moscova, dupa care a derulat afaceri discrete si profitabile in zona medicala din Romania, indeosebi prin firma Vavian Trading, tinzand sa devina un tanar oligarh pe plaiurile mioritice.

Succesul lui Dracea s-a datorat in prima faza relatiei sale apropiate cu fostul director al SRI, George Maior, care l-a conectat cu afacerile din zona medicala prin primul sau consilier Nicolae Sergiu Ciobanu (care era si finul sau). Un adevarat brooker in aceasta zona, Ciobanu l-a combinat pe Dracea cu Victor Matei, profesor de sociologie la Academia Nationala de Informatii, care a obtinut printr-o firma controlata, General Service Grup 98 (in care figura ca patron tatal sau, in varsta de 89 de ani), contracte cu statul in valoare de peste 50 milioane de euro. Intrepridul Dracea a continuat sa aiba succes, chiar mai mare, si dupa eliberarea din functia de director al SRI a protectorului sau George Maior la inceputul anului 2015 si dupa arestarea pentru trafic de influenta a fostului sau prim-consilier in toamna anului 2017, intr-un dosar instrumentat de DNA, in care a fost arestat si presedintele de atunci al Casei Nationale de Sanatate, Marian Burcea, pentru abuz in serviciu.

In timp ce profesorul Matei si firma sa au disparut din peisajul afacerilor medicale, Dracea a continuat sa prospere gratie protectiei oferite in continuare de fostul sef operativ al SRI, generalul Florian Coldea, si de omul acestuia din actuala conducere a SRI, generalul Adrian Ciocarlan. Astfel se explica ascensiunea sa din ultimii doi ani, caracterizata printr-o tendinta de monopolizare a afacerilor din domeniul medical. In 2019 a castigat 28 de contracte, in valoare de aproximativ 80 milioane de lei, o mare parte din bani venindu-i fara licitatie publica, doar prin concurs de oferte, de la Spitalul de Urgenta Sfantul Ioan din Capitala. In acest an firma lui Dracea, Vavian Trading, a devenit arhicunoscuta publicului din dezvaluirile de presa legate de contractele in serie pe care le-a castigat cu spitalele in primavara, dupa aparitia pandemiei de coronavirus, nu mai putin de 80, toate prin incredintare directa. Junele oligarh creat si protejat de SRI a devenit unul dintre oamenii de casa ai sistemului din Sanatate.

Alaturi de firma profilata pe furnizarea de medicamente si echipamente medicale, Andrei Mihai Dracea mai detine sapte firme pe numele sau, care activeaza in tara si in strainatate, tot in domenii foarte profitabile, ca salubritatea sau afacerile imobiliare. Astfel, cu sprijinul protectorilor sai de la SRI, Dracea a preluat un pachet important de actiuni la cunoscuta si favorizata firma de salubritate Romprest, considerata de unii o anexa a SRI abonata la bani publici. In 2014, la Romprest a preluat un pachet de 43% din actiuni de la actionarii englezi controversatul afacerist Dragos Dobrescu, si el un protejat al generalilor Coldea si Ciocarlan.

Fostul deputat Cristian Rizea afirma in cartea sa „Spovedania lui Rizea” ca milionarul Dragos Dobrescu, care-i era bun amic si a fost nasul fiului sau, i s-a confesat ca in 2017 a fost obligat sa accepte un nou actionar, in spatele caruia se aflau noul director-adjunct al SRI, Adrian Ciocarlan, si fostul prim-adjunct Florian Coldea. Mai exact, in anul respectiv, la Romprest a devenit actionar in locul lui Dobrescu firma Europrest Invest, care este detinuta de Andrei Mihai Dracea. Astfel, cum plastic l-a etichetat istoricul si jurnalistul Marius Oprea, recent desconspiratul Dracea a devenit, sub pulpana SRI, „regele gunoaielor” si „imparatul spitalelor” din Romania.

O fratie stropita cu benzina si motorina

O alta sageata importanta a generalilor Coldea si Ciocarlan a fost omul de afaceri Alin Niculae, prin care au controlat firma Oscar Downstream, care a devenit la un moment dat principalul furnizor de carburanti (benzina si motorina) din tara noastra. Aceasta firma a incheiat sau, mai bine zis, a avut asigurate contracte indeosebi cu institutii, autoritati si companii publice, ajungand la un moment dat la o cifra de afaceri de un miliard de euro pe an. Printre abonatii sai s-au numarat Compania Nationala CFR Calatori, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, Aeroportul Otopeni, Electrocentrale Deva si cateva complexe energetice din tara. La firma Oscar Downstream au fost abonate si mai multe companii locale de transport public, cum ar fi Compania de Transport Public de Calatori din Cluj-Napoca, care a achizitionat de la aceasta motorina de zeci de milioane de euro, dupa ce Emil Boc a revenit primar in 2012. Initial s-a stiut ca aceasta firma era protejata de fostul presedinte al ANAF, Sorin Blejnar, care a detinut aceasta functie in perioada 2009-2012.

In perioada februarie-martie 2011, am prezentat in Senatul Romaniei mai multe declaratii politice si interpelari parlamentare referitoare la activitati nelegale ale presedintelui ANAF, Sorin Blejnar, iar intr-una dintre acestea am aratat ca SC Oscar Downstream SRL facea parte dintr-o retea care frauda statul si ca era protejata de seful Fiscului. In scurt timp am fost supus unei operatiuni de control tehnic operativ total de catre SRI, care a durat trei luni si a constat in monitorizarea totala a deplasarilor, intalnirilor si discutiilor, cel mai probabil pentru a mi se afla sursele de informatii. Atunci mi-am dat seama ca SRI ii protejeaza atat pe seful ANAF cat si firma Oscar Downstream, avand in vedere si faptul ca Florian Coldea si Sorin Blejnar faceau parte din grupul portocaliu promovat din judetul Arad si se aflau in relatii apropiate. Acum am motive si argumente sa cred ca Oscar Downstream a fost si este o firma acoperita a SRI. Firma are sediul social in orasul Magurele (str. Atomistilor nr. 4) si are 35 de puncte de lucru, care sunt intinse pe tot cuprinsul tarii, de la Constanta la Satu Mare, respectiv de la Iasi la Timisoara, in locuri in general periferice si discrete. Firma a avut si are doi asociati: principalul asociat este un off-shore inregistrat in Cipru, Redspectrum Management Limited, care detine 95% din capitalul social, iar al doilea asociat a fost omul de afaceri Alin Niculae, sageata generalilor Coldea si Ciocarlan, care detinea 5% din capitalul social. Alin Niculae s-a retras formal din firma dupa ce Sorin Blejnar a inceput sa aiba probleme penale, dar in locul sau a devenit asociat sotia sa Costina Niculae. Sub pulpana protectorilor sai, Alin Niculae a devenit in ultimii ani principalul dezvoltator imobiliar din Sectorul 6 al Capitalei.

Saptamana trecuta, generalul Adrian Ciocarlan a fost acuzat, la un post de televiziune, ca este in relatii apropiate si cu controversatul afacerist libanez Mohamed Bilal, cu care ar fi participat recent la o vanatoare. Profilat pe agricultura si export de cereale si proprietar al mai multor restaurante in Bucuresti, Bilal a obtinut, in mod dubios, printr-o firma controlata, care nu avea experienta in domeniu si avea doar doi angajati la data licitatiei, contractul de paza al Aeroportului Otopeni, in valoare de 5,5 milioane de euro. Dupa cum se stie, de siguranta zborurilor la acest aeroport se ocupa SRI, iar un astfel de contract nu poate fi atribuit fara avizul acestei institutii.

SRI nu a avut nicio reactie pana in prezent. In pofida atator pete negre, directorul Eduard Helwig il mentine in functie si-l tine aproape pe generalul Ciocarlan. Singura explicatie logica este ca discipolul lui Coldea este folosit in continuare, de catre actuala putere, pentru treburi murdare in justitie si pentru operatiuni de politie politica. SRI risca astfel ca in jurul generalului Ciocarlan sa fie detonat un scandal similar cu cel declansat in jurul mentorului Coldea in iarna anului 2017.

Valer Marian

Facebook