Connect with us

Robert Turcescu: Coldea, Dumbravă, Oprea, Maior plus alții mai mici sau mai puțini cunoscuți, dar importanți în angrenaj, au construit un mecanism diabolic de pedepsire a celor care au îndrăznit să nu li se supună

„În următoarele două săptămâni o să ni se aplece de la atâta Coldea. Iar dacă începe să se deșire ghemul de interese pe care l-a bobinat fostul șef SRI prin tot felul de unghere ale lumii politice, jurnalistice și de afaceri, ne trebuie lămâie multă ca să scăpăm de greață și timp îndelungat ca să înțelegem ce personaj diabolic e fostul șef SRI. Pe lângă Coldea, Virgil Măgureanu era mic-copil! Șarpele cu Ochelari scotea sau ascundea dosare de turnători la Securitate, punea de-o afacere prin fiu-său, construia din șpagă un căsoi la Giurtelecul Hododului, își vâra coada prin politică, dar nu-mi aduc aminte să fi creat rețele de trafic de influență în Justiție și nici un Sistem de preluare ostilă a unor afaceri prin șantaj sau prin încătușare”, scrie jurnalistul Robert Turcescu pe site-ul canal33.ro.

„Asta nu înseamnă, desigur, că Măgureanu a fost vreo lumină. A fost un ticălos. Dar Coldea, Dumbravă, Oprea și Maior, plus alții mai mici sau mai puțini cunoscuți, dar importanți în angrenaj, au construit un mecanism diabolic de pedepsire a celor care au îndrăznit să nu li se supună. Iar dintre toți, Coldea și Dumbravă au înțeles cel mai bine unde trebuie să se dezvolte ca să aibă ”o pâine de mâncat” și după ce nu vor mai fi în funcții. Terenul lor de joc și de experimente a fost până mai ieri, Justiția. Mai întâi procurorii, apoi, mai ales, judecătorii.

În 2010 a picat rețeaua Cătălin Voicu. Senatorul gușat făcuse o adevărată afacere din traficul de influență pe lângă magistrați: te scăpa de pușcărie dacă dădeai banul. Atât de simplu, atât de profitabil. Au fost clienții lui Voicu o grămadă de afaceriști și de politicieni. Până când, pe bună dreptate, Serviciile, procurorii și chiar breasla magistraților onești au zis stop-joc, așa nu se mai poate. Prin urmare, Voicu a fost scos pe tușă, dar după ce l-au băgat la beci pe nemernic, rețeaua a rămas orfană. Judecătorii care-l serviseră contra-cost pe senatorul-mafiot erau în așteptarea unui nou jupân. Și pentru că jupânul trebuia să poarte un nume i s-a spus, simplu, Coldea.

El a preluat rețeaua Voicu și a dus-o pe alte culmi, mult mai înalte. Fabrica s-a extins prin apariția magistraților care dădeau mandate de arestare la orice oră din zi și din noapte, a celor care visau să ajungă la Înalta Curte și de acolo, mai departe, la Curtea Constituțională sau, pur și simplu, la pensie (dar cu o pensie specială care să le asigure lor și întregului lor neam o bătrânețe complet lipsită de griji materiale!). Fosta rețea Voicu, devenită acum ”Rețeaua FC-ului” (botezată așa după inițialele lui Florian Coldea) funcționa bine-mersi și a fost lăsată să funcționeze din plin până mai ieri, când cineva s-a temut, probabil, că la terminarea mandatului s-ar putea să aibă probleme cu niște case, cu inculparea nevestei, știți voi. Și a decis să-i ia lui Coldea jucăria. Preventiv, cum s-ar zice.

Rețeaua e din nou orfană. Cine va fi noul jupân? Aceasta-i întrebarea!”, scrie Turcescu.

Facebook