Connect with us

Iohannis: Cedarea sistemului PATRIOT către Ucraina va fi decisă în CSAT

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, miercuri, în cadrul unor declarații de presă, că România nu va trimite soldați în Ucraina. Decizia privind cedarea unui sistem Patriot va fi luată în CSAT, după analiza specialiștilor din MApN.

Întrebat cu privire la amenințarea unor atentate pe teritoriul României, șeful statului a preciza că nu există nicio amenințare directă la adresa României, dar că șefii Armatei se pregătesc pentru toate situațiile posibile.

Președintele Klaus Iohannis a menționat că nu are niciun semnal că ar exista un pericol de producere a unor atentate în România. „Militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situațiile. România este o țară sigură, dar trebuie să fim pregătiți pentru evenimente neașteptate. Nu este cazul să ne gandim ca România este amenințată”, a precizat președintele. 

Despre decizia privind sistemul Patrio, președintele a menționat că nu crede că are ce căuta acest subiect în spațiul public. 

„Ședința CSAT va avea loc imediat după ce specialiștii clarifică aspectele. E foarte complicat”, a mai spus șeful statului, subliniind însă că nu acceptă sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă. 

Precizările vin în contetul în care șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. De altfel, un proiect al MApN propune intervenția în afara țării pentru protejarea cetățenilor români. 

Facebook