Connect with us

Conferință „Sfinții eroi anti-comuniști”, vineri, la Casa Armatei din Brașov

ASCOR Brașov organizează, vineri, 24 mai, o conferință eveniment, dedicată sfinților din temnițele comuniste din România.

„Dar noi trăim și ducem în sufletele noastre mirul de pe frunțile celor care au murit. Inimile lor bat în inimile noastre și visurile lor de biruință sunt visurile noastre pentru ziua de mâine. (Pr. Dimitrie Bejan, Amintiri din captivitate)

La împlinirea celor 30 de ani de activitate neîntreruptă a filialei noastre, avem bucuria de a vă anunța prima conferință dedicată sfinților din temnițele comuniste organizată de ASCOR Brașov!

Vineri, 24 mai, ne vom întâlni la Casa Armatei ,începând cu orele 18:30, pentru a cunoaște mai bine lupta eroilor anticomuniști ai neamului românesc.

Îi vom avea în mijlocul nostru pe Protos. Amfilohie Brânză, pe Stavrofora Justina Bujor, stareța mănăstirii Paltin din satul Petru Vodă, doamna Maria Trifan, dar și pe studentul Gabriel – Andrei Timofte, care ne vor pune la inimă un cuvânt de folos și vor răspunde întrebărilor noastre pe această temă.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Vă așteptăm cu drag!”, a anunțat, pe Facebook, ASCOR Brașov.

 

Facebook