Burduja, un pesedist din PNL
„Speranță și deziluzie“ este o carte scrisă de Sebastian Burduja, iar titlul m-a inspirat privind candidatura acestuia la Primăria Capitalei.
După definitivarea listei candidaților la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja mi s-a părut a fi candidatul cel mai potrivit pentru funcția de Primar General, până când am văzut în presa centrală o afirmație a unui cunoscut om de presă. Acesta susținea că „Sebastian Burduja este cel mai scârbos personaj din menajeria electorală”. Declarația m-a stârnit și am încercat să aflu cine este de fapt acest Burduja. Primul pas a fost accesarea internetului, care le știe pe toate, și butonând Wikipedia, Sebastian Burduja, şoc: aflu că acesta este născut de un bărbat pe numele său Marinel Burduja. Sunt multe cazuri de copii care în documente au înscris un singur nume, însă întotdeauna a fost vorba despre mamă (femeie) și niciodată despre un nume de bărbat. În popor, copiii care au în certificatul de naștere doar numele mamei se numesc copii din flori, dar nu ştiu cum se numesc cei născuți de tată.
Desigur, că putem trata fraza de mai sus ca o glumă, dar când este vorba despre o persoană care vrea să preia destinele Capitalei este important de ce Sebastian Burduja ascunde numele mamei? Cine este mama lui Burduja?
Apoi, l-am urmărit și în emisiunile TV unde este cel mai prezent la toate posturile.
După atacurile josnice la adresa celorlalți candidați, îndeosebi a lui Nicuşor Dan pe care l-a susținut până acum 4-5 luni, te întrebi dacă nu cumva Piedone are studiile declarate de Burduja și nu invers. Este de o răutate rar întâlnită și nu are niciun prieten în partid, în afara celor câțiva tineri aduși de el în partid și cooptați din afară, spunea un coleg din PNL.
Este ahtiat după funcții, iar situația financiară a familiei lui îi înlesnește accesul la orice funcție dorește, a completat acesta.
Dacă doriți să aflați unde s-au născut copiii patriotului Burduja, veți constata că nu s-au născut în România și că au case în SUA și în Franța, la Cannes.
Minte şi interpretează mincinos anumite date și cifre preluate din evidențele PMB și mă întreb dacă o face cu intenție sau nu știe ce citește. De fapt, toate studiile făcute în America sunt orientate spre mediul politic.
Multe dintre propunerile lui pentru mandatul de primar sunt reluări ale unor propuneri de acum 20 de ani făcute de nașul său când acesta a candidat și el la aceeași funcție.
Este curios și dubios cum acesta a reușit într-un timp atât de scurt să ocupe atâtea funcții importante în stat. Se laudă cu contracte de 10 miliarde de dolari semnate cu americanii pentru niște experiențe americane pe banii românilor, pentru că produsele contractate de acesta nu s-au fabricat niciodată, nicăieri.
Unii colegi de partid îl numesc PSD din PNL. Este fondatorul unui ONG studențesc lansat în prezența lui Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță și Mihai Gâdea, după cum vedeți toți peneliști.
Tot trecutul lui mi se pare dubios. Dacă vreți să aflați cine este cu adevărat Sebastian Burduja, intrați pe internet. Un farsor, lipsit de sentimente, turbat după funcții și cum bine l-a descris colegul de breaslă „tânăr spilcuit, englezit, digitalizat, cinic și cu rădăcini în comunism”.
Articolul Burduja, un pesedist din PNL apare prima dată în 60m.ro.