Connect with us

USR a eșuat în toate orașele pe care le-a condus

Formațiunea care a reușit să se proiecteze ca o ”mare speranță” a politicii românești a ajuns să fie o și mai mare dezamăgire după ce i s-a oferit ocazia să-și demonstreze pregătirea și competența administrativă.

Deși au reușit să câștige o serie de orașe importante în 2020, aleșii locali ai USR s-au compromis ”în serie” în cei patru ani de guvernare locală. Niciunul dintre primarii marilor municipii de la USR nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Dimpotrivă, aceștia au demonstrat că nu au competența de a administra localitățile pe care le conduc.

Exemplele unor municipii precum Timișoara, Brașov, Bacău sau a sectorului 1 din Capitală au dat măsura eșecului administrativ al USR. În toate aceste localități, dezvoltarea s-a oprit pe loc, iar administrarea curentă a lucrurilor chiar a regresat, spre disperarea și frustrarea celor care au avut încredere în noii edili.

Rețeta acestui eșec a fost cam peste tot la fel: conflictul politic local a fost dublat de mizeria din orașe și de frigul din case. Totodată, angajamentul USR că primarii săi vor promova o altfel de politică s-a dovedit a fi unul fără acoperire, după ce aleșii săi locali au început să încalce în folos propriu legea și au promovat în funcții publice oameni cu o pregătire dubioasă.

La Timișoara, de exemplu, primarul Domiunic Fritz a demonstrat foarte repede că nu are competența administrativă să asigure serviciile publice de bază. Astfel, primăria Timișoarei a fost amendată de Garda de Mediu pentru lipsa de curățenie din oraș, iar Colterm, compania de termoficare a orașului, a fost adusă în insolvență.

Trebuie menționat aici, că omul pe care Dominic Fritz l-a susținut la conducerea Colterm, Bogdan Nanu, a fost nevoit să plece din funcție după ce s-a descoperit că are în „CV” o condamnare veche de 20 de ani pentru „inginerii financiare”.

Același tip de administrație – axată pe conflict politic, dar lipsită de substanță – a fost înregistrată și la nivelul Primăriei sectorului 1. Din primul sector al Capitalei, acesta a devenit în scurt timp un anti-exemplu de guvernare locală. Munții de gunoaie și șobolanii care au împânzit acest sector au devenit o emblemă a mandatului primarului Clotilde Armand.

Totodată, aplicarea legii a devenit și ea o chestiune selectivă. Este de notorietate faptul că primarul sectorului 1 și-a oferit un salariu în plus, pe care nu avea dreptul legal să-l primească, iar pentru această faptă Clotilde Armand a fost trimisă în judecată de DNA. Acest lucru nu a reprezentat, însă, o piedică pentru cei de la USR să o susțină pentru un al doilea mandat de primar.

Administrații mediocre au fost înregistrate și în cazul municipiilor Brașov sau Bacău, unde primarii Coliban și Stanciu Viziteu nu au convins. Singurele ipostaze în care aceștia au intrat în atenția media centrale au fost controversele din jurul unor decizii administrative realizate cu încălcarea legii.

Toate acestea au indus un gust amar în opinia publică, dar mai ales în rândul locuitorilor municipiilor administrate de primari USR. Oamenii s-au văzut păcăliți în așteptările lor, iar acest lucru a făcut ca și căderea acestui partid să fie una pe măsură.

Facebook