Connect with us

Șoșoacă, mărul otrăvit al sistemului

În decursul a patru ani de politică, senatoarea Diana Ivanovici Șoșoacă a trecut prin multe transformări. Rusofilă, legionară, antisemită, populistă, grobiană. Orice a fost nevoie pentru ca sabotajul la adresa AUR să fie cât mai extins. Ghidată din umbră de păpușarii sistemului – aceiași oameni pe care îi înjură, în mod fals, în fiecare zi în fața românilor – Șoșoacă a făcut tot posibilul pentru a distruge mișcarea suveranista din România.

Diana Șoșoacă are origini securiste sănătoase și e pesedistă cu ștate vechi în politică. De asta nu o să găsiți nici un CV public al tovarășei pe internet sau pe pagina oficială a Senatului României.

Șoșoacă a fost nimeni alta decât șefa de cabinet a lui Eugen Dijmărescu pe vremea în care acesta a fost ministru în guvernele post Lovitura de Stat din Decembrie 1989. Diana Șoșoacă făcea parte din cabinetul Adrian Năstase când acesta a vândut PETROM-ul Austriei, iar industria grea românească era devalizată și vândută pe nimic.

Dijmărescu a fost dovedit ca lucrător al Securității Statului, mai exact avea funcția de ofițer acoperit al DIE, serviciul de informații externe al Securității în perioada comunistă. Dijmărescu a urmat o serie de specializari post-universitare în Occident destul de ciudate demne de activitatea sa subversivă: Seminarul de Studii Americane din Salzburg (1973), un stagiu la Brookings Institution (1981) și un stagiu la Universitatea de Stat din Arizona, Tempe (1985). Până în 1990, generalul DIE Eugen Dijmărescu a ocupat și poziții ierarhic superioare în cadrul Institutului de Economie Mondială, fiind și secretar PCR pe institut.

Eugen Dijmărescu

Șoșoacă, mărul otrăvit al sistemului

Planul a fost unul simplu: Șoșoacă este crescută artificial în sondajele sistemului, în timp ce goarnele din presă îi acordă din ce în ce mai multa atenție. Se crează astfel impresia că se „rupe” AUR, în prag de alegeri. Electoratul suveranist este divizat, iar PNL și PSD sunt libere să pună mâna pe toată puterea în stat. O misiune de infiltrare a sistemului, marca Ciucă, Ciolacu și Klaus Iohannis.

Abia acum putem să vedem cât de disperați au putut să fie cei din PNL și PSD în încercarea lor de a câștiga alegerile. Au schimbat toate regulile jocului, au aruncat cu bani în stânga și în dreapta pentru a se asigura că mesajele AUR nu vor ajunge la români, au recurs la șpăgi electorale și infiltrări demne de regim comunist, totul pentru a rămâne la putere. Au fost atât de speriați încât au creat-o inclusiv pe Șosoaca, doar-doar s-or mai rupe câteva procente din mișcarea suveranistă.

De unde disperarea asta, dacă AUR este dat drept pierzător de către toți analiștii, instituțiile de presa și sondaje? De unde graba asta de a călca în picioare Constituția tarii, dacă AUR nu reprezintă nicio amenințare pentru PSD și PNL? Ceva nu are logică, nu acum când am putut observa degringolada coaliției PSD-PNL din ultimele luni.

Nu faci astfel de mișcări politice dacă știi că victoria îți este asigurată. Nu te folosești de o persoană precum Șoșoacă pentru a rupe mișcarea suveranistă, dacă mișcarea AUR respectiv nu reprezintă o amenințare directă la adresa puterii. Ceva este putred în Danemarca, în acest caz Palatul Victoria.

Un lucru este cert: alegerile din 9 iunie au șansa să surprindă pe foarte mulți oameni, aidoma celor de acum 4 ani. AUR poate mătura partidele sistemului la alegerile din 2024. Cât despre Șoșoacă, aceasta va continua să asculte ordinele lui Ciolacu și Ciucă, știind că va fi răsplătită generos la final.

Facebook