Connect with us

Românii plătesc cea mai scumpă energie electrică din Europa

Prețul spot al energiei electrice este din nou, foarte mare în România, mâine, peste 100 de euro/MWh, de două ori și jumătate mai mari decât cele din Germania, potrivit datelor pieței. Situația nu este vizibilă doar la noi.

Prețul mediu spot al energiei electrice tranzacțioate în 14 mai cu livrare în 15 mai este, în România, de 500 lei/MWh, sau aproape 101 euro/MWh. Prețul de la noi este de fapt egal cu cel din Bulgaria și cel din Grecia, și printre cele mai mari din Europa, după cum vedeți în imaginea alăturată (prețul din Italia este de 102 euro/MWh nu zero).

Deși piețele spot ale statelor membre UE din Balcani sunt cuplate prin preț cu celelalte piețe europene, practic cuplarea nu se mai realizează, iar diferențele de preț dintre zona balcanică și cea a Europei centrale sunt enorme. Astfel, prețul mediu al zilei din zona noastră este de aproape două ori și jumătate mai mare decât prețul mediu al zilei în Germania.

Lucrurile devin interesante și dacă ne uităm la schimburile de energie prin mecamismul PZU cuplat cu Ungaria, țară unde prețul spot este de 65 de euro/MWh, față de 101 euro în România.

În toate cele 24 de ore ale zilei de mâine, România importă energie din rețeaua maghiară, iar mare parte din ea trece apoi în rețeaua bulgară. Cu toate acestea, diferențele de preț sunt uriașe. De exemplu, între orele 11 și 15, prețul spot orar din Ungaria este negativ (cea mai mică valoare a fost minus 17 euro/MWh la ora 14). În România însă, în aceleași intervale orare, prețul este cuprins între 86 și 92 de euro/MWh, și, deși există import de energie din Ungaria mai ieftină, practic cuplarea noastră se produce doar cu Bulgaria și Grecia – din România iese energie în rețeaua bulgară în 17 dintre cele 24 de intervale orare.

De fapt, prețul nostru se apropie de cel din Ungaria doar în orele fără soare, în care prețul este mare, spre exemplu la ora 21 prețul orar este de circa 160 de euro/MWh în ambele piețe. La acea oră se importă din Ungaria prin cuplare la o putere de 1.000 MW orari și se exportă spre Grecia la 300 MW.

Și, tot ca un element inedit, în piețele spot de energie cu livrare mâine, 15 mai, din România, Bulgaria și Grecia, prețurile sunt egale în fiecare oră pe fiecare dintre cele trei piețe.

Facebook