Connect with us

Caracatița din jurul primarului Piedone: Zeci de apropiați în funcții cheie! Tentaculele din sistem

Caracatița din jurul edilului Cristian Popescu Piedone se întinde din ce în ce mai mult în administrația publică și ajunge la zeci de rude și oameni de încredere care se bucură de locuri călduțe pe funcții publice, contracte cu statul și venituri uriașe. 

În primul rând, Iulia Popescu, soția lui Cristian Popescu Piedone, deține un coafor în sectorul 4. Fiica edilului, Ana Maria Șerban Popescu, este consilier la evidența persoanelor, tot în sectorul 4, iar soțul acesteia, Andrei Bogdan Șerban, consilier local la sectorul 5, si membru in comisia legii 550 la sectorul 5. Iar fiul edilului, Vlad Popescu Piedone, este deputat PSD. Soția acestuia, Loredana, este economist la o societate de tip fast-food.

Soția edilului Piedone a avut o soră, Viorica Cârlogea, căsătorită cu Ion Cârlogea. Împreună au 3 fii: Iulian, Viorel și George, celebrii nepoți ai lui Cristian Popescu Piedone. Iulian este administrator public în sectorul 5 și a fost căsătorit, iar apoi a divorțat de Alina Cârlogea. Mai multe proprietăți ale bărbatului au rămas, însă, pe numele ei. În plus, actuala parteneră a lui Iulian Cârlogea, Ana Veronica Șerban, este șef serviciu în Primăria sectorului 5, și este fina lui Daniel Moldoveanu, fostul șef al Comunității Naționale de informații. Totodată, Mama Veronicăi Șerban, Mariana Șerban, deține firma Eurover Serv srl, furnizor la Infrastructură SA. Iar fratele Marianei Șerban, Dan Nicolae Șerban, lucrează la Infrastructură SA, societatea consiliului local sector 5.

Celălalt nepot al lui Piedone, George, lucrează în consiliul local Sector 5. Soția sa, Alice Andreea, este consilier local la sectorul 4 al Capitalei.

Iar al treilea nepot al lui Piedone, Viorel, este director executiv în cadrul Poliției locale sector 4. Andreea Oprea, fosta sa soție, este director în Primăria sectorului 5.

Pe funcții bănoase la stat sunt angajați și mulți alți apropiați ai lui Cristian Popescu Piedone. Titică Niculae Florin este fost director general la infrastructură în sectorul 5. Cristian Gabriel Licu este fiul lui Matei Licu, șoferul lui Cristian Popescu Piedone și muncitor la Poliția locală sector 5. Petre Dorin Capotă este secretar în consiliul de administrație din societatea Salubrizare SA, din cadrul consiliului local sector 5. El este fratele soției lui Vlad Piedone. Vlad Alexandru Tocaciu este vărul lui Dorin Capotă și al Mihaelei Loredana Popescu, membru în consiliul de administrație Infrastructura SA sector 5. Alexandru Tiu este vărul lui Dorin Capotă, fost director la Salubrizare SA Sector 5.

Marian Preda, actualul subprefect al Capitalei, a fost pus șef de către Piedone la AES. Soția sa lucrează la Țiriac Leasing. Potrivit unor surse, mașinile pe care le deține Piedone sunt luate prin intermediul ei. În plus, Marian Preda are și un magazin de piese auto care a făcut livrări către firmele primăriei.

Ionel Tumuruz, de la firma de pază Magic, abonată la contracte cu Primăria Sectorului 5, este și consilierul lui Piedone, activ în campania sa electorală. Bogdan Pintileasă, director administrativ în Primăria sectorului 5, este candidatul PUSL la funcția de primar al sectorului 6 în cadrul alegerilor de anul acesta. Ioan Alexandru Avramescu, finul lui Bebe Cămătaru și angajat la Salubrizare SA Sector 5, este cel care se ocupă de administrarea paginii de Facebook a lui Piedone. Robert Bubu, garda de corp a lui Piedone, este membru al Clanului Sportivilor și angajat la Salubrizare Sector 5 SA. Viorel Becheru, polițist local venit la Primăria Sectorului 5 de la Primăria Sectorului 4, este cel care se ocupă reparații sau alte probleme pentru casele edilului Piedone, potrivit unor surse.

Vorbim totodată și despre firmele familiei Piedone, denumite după numele nepoților, David și Dominic.

Matei Iulian Nicolae este administrator în două firme: Actual David srl, David fiind numele fiului lui Vlad Popescu Piedone și Actual Dominic SRL, după numele celui de-al 2 lea copil al lui Iulian Cârlogea. Cele două firme au câștigat contracte cu SGASPC sector 5 între 2021 și 2022 în valoare totală de peste 1 milion de euro.

Orion Security SRL este firma de pază angajată de Piedone pentru momentele în care a intrat și a ieșit din închisoare. Această companie a avut ca angajați mai mulți membri ai familiei Piedone. Iulian Cârlogea a fost directorul și proprietarul firmei. Anca Anghel a intrat oficial în societate în 2013, printr-o majorare de capital. Ea a devenit asociată cu Octavian Daniel Tița și Iulian Constantin Cârlogea, nepotul lui Cristian Popescu Piedone. Femeia deține și firma Adomyani Security SRL după numele copilului său, Adonis Nicholas si al copilului lui Iulian Cârlogea, Iannis. Este și membru în consiliul de administrație al unor societăți ale consiliului local sector 5: salubrizare SA, AES SA și Infrastructura SA. În plus, fiica lui Piedone a lucrat la Orion Security in 2020, la fel și fosta soție a lui Iulian Cârlogea și sotia lui George Cârlogea, Alice.

A doua firmă este Total Small Business Advanced SRL, sau SBA, este deținută de „Sami”, Cătălin Ilie Samoilă, soțul Alexandrei Samoilă, nepoata lui Piedone care e și purtător de cuvânt la Primăria Sectorului 5. Societatea a încasat peste 300 de mii de euro de la DGASPC Sector 5. Aceeași firmă a prins și un contract de 520 de mii de euro cu salubritatea. 

Facebook