Ziua de 12 mai 2024, menționată într-un eseu din 2021: Cum o explozie solară poate pune în mișcare o cascadă de catastrofe

Eseu publicat în 19 iulie 2021 de către Bret Weinstein: Cum o explozie solară de plasmă poate pune în mișcare o cascadă de catastrofe care va duce la dispariția omenirii:

Lumea a început să se sfârșească pe 12 mai 2024, deși au trecut încă 309 ani înainte ca specia noastră să dispară în cele din urmă. Apocalipsa nu a fost rezultatul unui singur lucru, cu excepția cazului în care acel singur lucru e ignorarea în mod repetat a faptului că civilizația industrială, în timp ce a devenit tot mai puternică, a devenit și din ce în ce mai fragilă. Dar sfârșitul nostru a avut cu siguranță un declanșator.

O explozie de plasmă solară a provocat prăbușirea bruscă și simultană a numeroase rețele electrice din întreaga lume, punând în mișcare o cascadă de catastrofe din care omenirea nu-și va mai reveni niciodată. Într-o anumită privință, acest lucru era perfect previzibil. În fiecare deceniu de la inventarea rețelei electrice, a existat o șansă din opt ca un astfel de colaps electric să se producă.

În 2013, un raport a avertizat că o furtună geomagnetică extremă este aproape inevitabilă și ar induce curenți uriași în liniile de transmisie ale Pământului. Această vulnerabilitate ar fi putut, cu puțin efort, să fie complet eliminată pentru o sumă mică de bani – mai puțin de o zecime din ceea ce s-a investit anual în mesaje SMS înainte de marele colaps din 2024. Și nu era ca și cum profiturile unei industrii puternice depindeau de nefixarea vulnerabilității; Industria combustibililor fosili a avut un motiv să se opună energiei durabile, dar vulnerabilitatea rețelei nu a îmbogățit pe nimeni. De fapt, fiecare persoană de pe Pământ ar fi avut de câștigat de pe urma eliminării vulnerabilității. Și totuși, acest lucru nu a devenit niciodată o prioritate, poate pentru că nimeni nu putea prezice când se va produce explozia solară care va declanșa catastrofa.

Explozia de plasmă solară s-a produs pe 9 mai 2024. A fost detectată de sateliții meteorologici. S-au făcut calculele obișnuite și s-au emis avertismentele standard. Dacă rețeaua electrică ar fi fost deconectată, criza ar fi putut fi diminuată. Dar, așa cum s-a întâmplat invariabil cu furtunile geomagnetice, nu s-a putut determina cât de grav – sau chiar dacă – această explozie ar perturba rețelele electrice, astfel încât avertismentele oamenilor de știință au fost în mare parte ignorate. Acest lucru a funcționat destul de bine în trecut. De data aceasta nu a fost așa.

Când plasma solară a lovit Pământul, a produs fluctuații violente de curent care au ars numeroase transformatoare de energie electrică. Puțini dintre cei care s-au confruntat cu penele inițiale de curent aveau idee ce s-a întâmplat, cât de mult a fost afectată o zonă sau că repararea rețelei electrice va dura ani de zile. Pana de curent nu le-a tăiat doar alimentarea cu electricitate, ci și accesul la informații. Cei mai mulți au presupus că electricitatea va reveni în câteva ore sau zile.

Când s-a lăsat noaptea, furtuna solară a umplut cerul cu un spectacol grandios de lumini nordice vizibile până în sudul Costa Ricăi, cu atât mai dramatic în locurile care s-a întunecat brusc. Acest spectacol a creat o atmosferă festivă. În a doua și a treia noapte consecutivă fără electricitate lumea a inceput să intre în panică. Oamenii au început să plece cu mașinile din zonele fără electricitate. Situația celor mai mulți, care nu știau cât de extinsă e zona fără electricitate, s-a înrăutățit. Fără energie electrică, nici alimentarea cu benzină nu a funcționat, așa că acești primi refugiați au fost forțați să-și abandoneze vehiculele la întâmplare. Drumurile au fost blocate. Militarii au încercat să mențină ordinea, dar încercările lor de a calma populația cu promisiuni false și ajutor inadecvat i-au făcut să fie priviți cu suspiciune și ostilitate și uneori vizați. Dezertările au devenit obișnuite.

Chiar și acolo unde rețelele electrice funcționau, viața nu era normală. Cei din apropierea graniței cu zonele fără curent electric s-au confruntat rapid cu raiduri armate. Locuitorii au fugit spre interiorul zonelor alimentate cu electricitate. Val după val de refugiați au sosit în zonele cu electricitate, copleșindu-le rapid. Haosul creat a făcut ca lumea să se concentreze asupra nevoilor imediate. Toți au început să-și facă provizii. Sunetul focurilor de armă a devenit omniprezent. Conservele și alimentele neperisabile au devenit extrem de valoroase. Banii și-au pierdut valoarea pe măsură ce oamenii și-au dat seama că societatea era irecuperabilă.

Furtunile solare nu erau nimic nou, dar pericolul pe care îl reprezentau pentru omenire crescuse treptat de la ultima furtună cu adevărat mare, cea din 1859. Furtuna solară de atunci a atras atenția unui astronom britanic pe nume Richard Christopher Carrington, care a observat o activitate solară neobișnuită și a legat-o de aurora boreală spectaculoasă care apăruse.

Ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Evenimentul Carrington a deteriorat sistemele de telegraf și a provocat șocuri unui număr de operatori. Unii au descoperit că pot trimite mesaje chiar și cu pierderea puterii, deoarece furtuna a indus curenți în fire. A fost un spectacol fascinant, dar nu a produs nici o catastrofă deoarece lumea nu depindea foarte mult de industrie. Și pe măsură ce civilizația noastră a devenit tot mai dependentă de electricitate, exploziile solare nu au produs niciodată distrugeri semnificative pentru a ne concentra atenția colectivă asupra acestui lucru, nu a existat un preludiu real al evenimentului care a precipitat căderea noastră.