Cristoiu: Candidatul PNL la prezidențiale Nicolae Ciucă nu stârneşte niciun fel de emoţie, de fapt nu stârneşte nimic
„Dintre toate partidele, PNL și-a anunțat candidatul la alegerile prezidențiale:Nicolae Ciucă. PSD evită discuția. USR nu s-a decis. AUR nu pare preocupat.Panourile, clipurile, afișele cu Nicolae Ciucă fac parte din campania pentru prezidențiale. PNL vrea să ne convingă că Nicolae Ciucă și nu altcineva va fi candidatul”, scrie, pe site-ul canal33.ro, jurnalistul Ion Cristoiu.
„Din nenorocire, campaniei lui Nicolae Ciucă îi lipsește ceva esențial în cazul unei campanii pentru președinție: Efortul de a stîrni emoții. Prin asta campania seamănă cu Nicolae Ciucă, un politician care nu stîrnește emoții. De fapt, care nu stîrnește nimic!”, spune Cristoiu.
El mai scrie: „Deși abia vineri, campania începe în chip oficial, ea s-a desfășurat din plin pînă acum. Sub formula poreclită precampanie. Bilanțul campaniei de pînă acum ne semnalează o apatie generală. O apatie a partidelor și candidaților. S-a apelat la acțiuni de rutină (corturi vîrîte unele într-altele), afișe cu chipurile pomădate ale concurenților, slogane mediocre. Ai impresia că partidele și candidații fac campanie în dorul lelii, să nu se spună că stau cu mîinile în sîn. O apatie a electoratului și, în general, a marelui public.
Participarea cetățenilor la așa-zisele acțiuni electorale a fost redusă și mai ales lipsită de entuziasm. Cei mai mulți dintre participanți au fost activiști plătiți ai partidelor. Nici un candidat nu stîrnește emoție colectivă. Nici un program nu impresionează.O apatie a presei.Televiziuni, site-uri, ziare, radiouri s-au limitat la publicitatea electorală plătită. Nu de puține ori, textele și sloganele difuzate contracost au picat ca nuca-n perete în contextul unor articole sau emisiuni fără nici o legătură cu politicul sau mai grav în conflict cu orientarea politică a instituției de presă”.