Profesorul Coșea îi desființează pe mincinoșii din PSD: Nu va exista o creștere reală a pensiilor!
Noua lege a pensiilor prevede și o a doua recalculare a pensiilor, care va fi mult mai importantă decât recalcularea care se încheie în septembrie 2024.
Întrebat ce părere are despre noua lege a pensiilor, economistul Mircea Coşea a declarat la B1 TV că nu crede că pensiile vor creşte în mod real în urma acestor recalculări.
„Urmăresc cu foarte mare atenție toate comunicatele care apar, mai ales aparițiile în presă și la televizor ale domnului președinte al Casei de Pensii. De ce le urmăresc? Pentru că părerea pe care am avut-o vreau să o confirm și acum chiar am confirmarea. Este o tehnică foarte elaborată de tergiversare a acestui proces”, spune profesorul de economie.
„Se găsesc de fiecare dată niște elemente în plus pentru a arăta că ei continuă, «continuăm», «lucrăm», «avem un soft», că «facem fel de fel de lucruri», pentru că concluzia finală încă nu este luată, și anume ce înseamnă de fapt creșterea pensiilor în România. Există o presiune foarte mare din exterior de care probabil viitorul guvern va beneficia, se va apăra sub această presiune, ca pensiile să nu crească pentru că deficitul nu mai poate fi controlat”, a adăugat Mircea Coșea.
Mircea Coșea: Deocamdată nu cred că va exista o creștere reală a pensiilor
„Problema asta eu o ridic încă o dată cu toată seriozitatea. Deocamdată nu cred că va exista o creștere reală a pensiilor, ci niște schimbări de la o categorie la alta (…). Se vor crea alte diferențe, alte diferențe și mai mari, pentru că această înghețare a pensiilor care nu vor fi modificate un număr de luni, poate chiar 2 sau 3 ani, înseamnă de fapt o scădere a puterii de cumpărare, înseamnă o scădere a nivelului de trai al oamenilor care «rămân» cu pensiile mărite la nivelul la care au ajuns în plată”, a continuat Mircea Coșea.
„De fapt, ei vor scădea, pentru că, chiar dacă va exista o scădere a inflației, ea nu va fi, un an, un an și jumătate, mai mică decât cu 1-2 procente, deci ea va rămâne oricum mare și va rămâne peste nivelul mediu european, deci va exista încă un decalaj, iar acest decalaj se va manifesta și în decalajul puterii de cumpărare la nivel european. Deci această lege are dificultăți de fond, nu e gândită ca lumea”, a mai spus el.